Arkady Abramovich, fiul finațatorului lui Chelsea, vrea să investească și el în fotbal, după modelul tatălui său. În vârstă de numai 16 ani, Arkady se gândește să preia o parte din acțiunile clubului FC Copenhaga. Conform presei din străinătate, puștiul miliardarului rus a avut deja o întâlnire cu șeful fondului de asigurări sociale Loenmodtagernes Dyrtidsfond, Carsten Koch, care deține 30% din acțiunile firmei Parken Sport & Entertainment A/S, cea care administrează clubul danez.
Însă Koch nu prea pare interesat afacere: „În acest moment, nu suntem cu adevărat orientați să vindem. Totuși, ca să cedăm acțiuni, cel interesat trebuie să plătească prețul corect”. Conform estimărilor, 22.64% din acțiunile clubului valorează în jur de 30 de milioane de euro.
FC Copenhaga este un club care s-a înființat în anul 1992, când echipele KB și B1903 au fuzionat. De atunci, echipa din capitala Danemarcei a câștigat de șapte ori titlul și are mai multe prezențe în grupele Ligii Campionilor. În acest sezon de Champions League, Copenhaga ocupă locul secund în grupa D și are șanse serioase la primăvara europeană.
Arkady este fiul mai mare al lui Roman Abramovich și este răsfățatul familiei. Pe vremea când Mutu juca în tricoul lui Chelsea, puștiul era un mare fan al atacantului român. De altfel, unele zvonuri susțin că românul a ajuns la Chelsea tocmai din dorința lui Arkady.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER