Sergio Ramos, Casillas, Xabi Alonso, Iniesta, Xavi și Pique sunt bănuiți că au păcălit Fiscul spaniol
Fiscul spaniol ar putea declanșa o anchetă despre modul în care starurile Sergio Ramos, Iker Casillas, Xabi Alonso, Andres Iniesta, Xavi Hernandez și Gerard Pique au ocolit plata impozitelor
El Mundo Deportivo susține că cei șase internaționali vor face obiectul unei investigații a Fiscului spaniol. Sursa citată scrie că există bănuiala că aceștia au încercat să păcălească Statul. Este vorba despre o lege din 1996 de care fotbaliștii ar fi încercat să se folosească. Aceasta prevede că jucătorii pot primi 15% din drepturile asupra imaginii, venituri care se impozitează cu 30%, în loc de 50% – impozitul aplicat pe salariile fotbaliștilor.
Jurnaliștii catalani susțin că Fiscul a ajuns la concluzia că mai multe societăți înființate pentru administrarea drepturilor de imagine ale jucătorilor n-au activitate reală și sunt fictive. Scopul pentru care au fost create este ca jucătorii să plătească mai puțin impozit.
Lionel Messi, un alt star cu probleme
În vara anului 2013, în Spania, apărea o informație incredibilă. Lionel Messi, jucător cu o reputație impecabilă până atunci, a fost acuzat de fraudă fiscală. Se pare că Messi, alături de tatăl său, au declarat venituri mai mici cu 4 milioane de euro între anii 2007 și 2009. Această sumă corespunde drepturilor de imagine ale fotbalistului argentinian pentru anii fiscali 2007, 2008 și 2009. Pe 14 august 2013, Lionel Messi și tatăl său au fost obligați de Tribunalul din Gava să plătească aproximativ 5 milioane de euro Fiscului spaniol.