Jurnaliștii din Anglia au interpretat gestul făcut de Mohamed Salah, după ce a deschis scorul pentru Liverpool, în victoria din Premier League, 3-0, în fața celor de la Watford, ca o ironie la adresa fundașului spaniol, Sergio Ramos.
Egipteanul s-a bucurat într-un mod plin de subînțeles la golul înscris în etapa cu numărul 13. A sărbătorit la fel cum se bucură Sergio Ramos.
Think we”ve seen this celebration before, @MoSalah 👀 pic.twitter.com/J7LHyfT1Uy — B/R Football (@brfootball) November 25, 2018
Think we”ve seen this celebration before, @MoSalah 👀 pic.twitter.com/J7LHyfT1Uy
— B/R Football (@brfootball) November 25, 2018
Între cei doi jucători apele sunt tulburi. Din cauza ibericului, Salah nu a putut juca toată finala Ligii Campionilor. Sergio Ramos l-a accidentat la umăr în minutul 30, iar atacantul de 26 de ani a fost nevoit să părăsească terenul. Din cauza accidentării, Mohamed Salah a fost la un pas să rateze Campionatul Mondial din Rusia.
Problemele nu se mai termină pentru Sergio Ramos
Apărătorul lui Real Madrid nu are parte de liniște în ultimele săptămâni. După ce a fost acuzat de croatul Dejan Lovren că nu este un fundaș talentat și că performanțele sale individuale sunt supraapreciate pentru că îmbracă tricoul galacticilor, au urmat acuzațiile că Ramos ar fi picat un control antidoping, iar pe unul a refuzat să îl facă, în urmă cu un an.
Campionul mondial și european cu naționala Spaniei a negat acuzațiile, prin intermediul unui comunicat publicat sâmbătă, 24 noiembrie și a amenințat că va lua măsuri legale împotriva jurnaliștilor responsabili de aceste dezvăluiri.
Der Spiegel a reacționat, după ce Sergio Ramos a publicat comunicatul în care a negat acuzațiile de dopaj aduse de publicația germană. Rafael Buschmann, jurnalist Der Spiegel, a publicat pe Twitter scrisoarea ofițerului antidoping care susține dezvăluirile de acum câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER