Sevilla a învins Real Madrid pentru a treia oară consecutiv pe teren propriu, după un meci în care Sergio Ramos a ratat un penalty, a semnat un autogol și a marcat în prelungiri. Barcelona s-a distrat cu Villarreal și rămâne neînvinsă în campionat

Sevilla a reușit să câștige pentru a treia oară la rând în fața Realului, pe teren propriu, la capătul unui meci în care andaluzii s-au impus cu 3-2. Gazdele au condus cu 3-0 până spre final, dar finalista Ligii Campionilor și campioana din sezonul trecut din La Liga a reușit să marcheze două goluri de onoare. Sergio Ramos a fost cel mai activ jucător de pe teren, reușind să rateze un penalty, să înscrie în propria poartă, dar mai apoi să înscrie dintr-o altă lovitură de pedeapsă.

Gazdele au început cum nu se putea mai bine meciul cu Real Madrid. Omul care a eliminat-o pe Manchester United din Liga Campionilor, Ben Yedder, a deschis scorul după 26 de minute. Layun a majorat avantajul andaluzilor chiar înaintea pauzei, iar publicul era în delir. Sergio Ramos își putea readuce echipa în meci în minutul 58, după ce Lucas Vazquez a obținut o lovitură de pedeapsă. Căpitanul Realului, adus de la Sevilla în 2005, a zguduit transversala, iar scorul a rămas 2-0. Mai mult decât atât, Ramos a deviat decisiv în propria poartă în minutul 84, iar formația „blanco” se îndrepta spre o adevărată umilință. Borja Mayoral a marcat pentru 3-1 la scurt timp, iar Sergio Ramos s-a revanșat în prelungiri, când a înscris de la 11 metri și a stabilit scorul final, 3-2 pentru FC Sevilla.

În urma acestui rezultat, Atletico rămâne pe locul secund în clasament, cu un avans de trei puncte în fața rivalilor de la Real Madrid. Elevii lui Simeone vor juca în deplasare cu Getafe în etapa viitoare, iar Real va primi vizita Celta-ei Vigo. Tot miercuri, Barcelona s-a distrat în compania celor de la Villarreal. Catalanii au reușit să se impună cu 5-1, grație golurilor marcate de Coutinho, Messi, Paulinho și Dembele (dublă). Sansone a punctat pentru oaspeți, iar noua campioana a Spaniei rămâne neînvinsă după 36 de etape disputate.

Standings provided by Sofascore LiveScore

 

Publicat: 10 05. 2018, 08:59
Actualizat: 10 05. 2018, 09:06