FC Barcelona a anunțat, sâmbătă seara, pe site-ul oficial, că fundașul dreapta Aleix Vidal, în vârstă de 27 de ani, va lipsi de pe teren timp de cinci luni, după fractura suferită la glezna dreaptă în partida cu Deportivo Alaves.
În minutul 85 al întâlnirii de pe Estadio de Mendizorroza, fundașul francez Theo Hernandez a intrat prin alunecare asupra lui Aleix Vidal, care s-a ales cu glezna fracturată și a fost transportat direct la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
„Am știut de la început că este vorba despre o accidentare serioasă. E păcat pentru jucător și pentru echipă. Sper să se recupereze bine și sunt sigur că o va face. Ieșirea lui Aleix ne-a tulburat. Nu e ușor să vezi o astfel de accidentare serioasă la un fotbalist, dar este pe mâini bune„, a declarat Luis Enrique, la finalul partidei.
Luis Enrique efectuase deja cele trei modificări, astfel că formația catalană a încheiat meciul în inferioritate numerică. FC Barcelona s-a impus, în deplasare, cu Deportivo Alaves, scor 6-0, în etapa a 22-a din campionatul Spaniei.
Pentru Aleix Vidal a fost al șaselea meci jucat în acest sezon din campionatul Spaniei. El are două goluri și două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER