Sezon terminat pentru Chiricheș! Românul a fost eliminat în minutul 51 al partidei Stoke – Tottenham 3-0. Ar putea fi ultimul meci jucat în tricoul lui Spurs

Vlad Chiricheș a fost eliminat în partida Stoke – Tottenham 3-0, contând pentru etapa 36 din Premier League.

Titularizat de tehnicianul Mauricio Pochettino în centrul defensivei, românul a rezistat pe teren doar 51 de minute, fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. În momentul eliminării lui Chiricheș, Tottenham era condusă cu 2-0. Până la final, Stoke a mai înscris o dată, prin Diouf, în minutul 86.

Chiricheș a prins din nou echipa la Tottenham, după ce londonezii s-au confruntat cu mari probleme de efectiv în defensivă, iar stoperii Eric Dier și Jan Vertonghen au fost folosiți în cele două flancuri. Totuși, românul nu a reușit să profite de șansa oferită, fiind eliminat pentru două faulturi comise în prima oră de joc.

Sezon terminat. Șanse mici să mai rămână din vară

Fostul stelist a văzut primul cartonaș galben în minutul 16, pentru un fault dur la Walters. Al doilea avertisment a venit în minutul 51, când a fost nevoit să oprească o nouă acțiune de atac a gazdelor prin fault. Românul l-a doborât pe Mame Diouf, iar arbitrul Mark Clattenburg nu a ezitat să-i arate al doilea galben.

În momentul eliminării lui Chiricheș, Stoke o conducea pe Tottenham cu 2-0, grație golurilor marcate de Adam (’21) și N’Zonzi (’32).

Chiricheș va fi suspendat pentru o etapă și e greu de crezut că va mai juca vreun minut pentru Spurs în acest sezon. Singurul meci în care românul ar mai putea fi pe teren e cel din ultima etapă, când Spurs o întâlnește pe Everton, în deplasare.

Ținând cont că fundașul se afla deja pe lista neagră a londonezilior, sunt șanse mari ca partida de astăzi să fie ultima jucată de Vlad Chiricheș la Tottenham. Londonezii au încercat să se despartă de român și în iarnă, când au negociat cu AS Roma, dar cele două părți nu au ajuns la un acord. În ultimele luni, presa din Anglia a vorbit tot mai des despre o serie de jucători ce ar urma să fie îndepărtați de Pochettino la finalul sezonului, printre aceștia aflându-se și Chiricheș.

19 meciuri a jucat Chiricheș pentru Tottenham în toate competițiile, în acest sezon. Chiricheș a fost folosit recent de Pochettino în meciurile cu Burnley și Aston Villa, dar se pare că evoluțiile românului nu au fost pe placul tehnicianului

 

Publicat: 09 05. 2015, 18:35
Actualizat: 09 05. 2015, 19:18