Tehnicianul formației Manchester United, Alex Ferguson, a declarat pentru Sunday Mirror că a respins o ofertă de a deveni antrenorul echipei Marii Britanii, venită din partea președintelui Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice din 2012, Sebastian Coe.
„I-am spus lui Seb că dacă nu aș fi avut acum un angajament m-aș fi gândit la oferta sa. Dar am o echipă. Sunt ocupat aici, la Manchester United„, a spus Ferguson.
Alex Ferguson a precizat că nu invidiază echipa Manchester City, cu care a jucat duminică, pentru banii pe care îi are. „De fapt, consider că mulți ne invidiază pe noi. Recunosc că ar fi fost mai bine pentru noi în unele privințe dacă aveam mai mulți bani. Dar consider că în acest moment să avem mai mulți bani nu este un lucru important pentru noi. Dacă am nevoie de un jucător, familia Glazer a fost minunată, întotdeauna a oferit banii necesari și sunt convins că vor face asta în continuare„, a menționat tehnicianul.
Echipa Manchester United, adversara Oțelului Galați în grupa C a Ligii Campionilor, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (1-0), de formația Manchester City, la care portarul Costel Pantilimon a fost rezervă, într-un meci din etapa a IX-a a campionatului Angliei.
Joi, Stuart Pearce, tehnicianul naționalei de tineret a Angliei, fosta adversară a României în play-off-ul pentru Campionatul European, a fost numit antrenor al echipei olimpice a Marii Britanii pentru JO din 2012.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER