După două sezoane de vis la Kuban, în urma cărora a reușit să readucă formația din Krasnodar în primă ligă, fiind la un pas chiar de o calificare în premieră în cupele europene, Dan Petrescu a continuat să uimească și la Dinamo Moscova. Antrenorul român a transformat o codașă a clasamentului din Rusia într-o pretendentă la un loc calificant în Europa League, iar șansele ca sezonul viitor să-l mai prindă în Premier League-ul Estului au devenit din ce în ce mai mici.
Vestea care confirmă faptul că șefii lui Dinamo Moscova au început deja să-i caute înlocuitor „Bursucului” vine din Italia. Cotidianul La Republicca anunță că Dinamo Moscova îl are în vizor pe Gennaro Gattuso pentru postul de antrenor, asta deși italianul a îmbrățișat această profesie de numai o lună și jumătate, când a fost numit ca antrenor-jucător al formației elvețiene FC Sion.
Aceeași sursă mai spune că alte trei formații din Moscova, Spartak, Lokomotiv și ȚSKA, sunt și ele interesate de campionul mondial din 2006.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER