Și Liverpool se refuză!
Bobby Zamora a fost dorit cu insistență la Liverpool de fostul
său antrenor de la Fulham, Roy Hodgson. Pentru că atacantul de 29
de ani a refuzat oferta „cormoranilor”, patronul echipei londoneze
i-a dublat salariul.
Zamora a fost unul dintre cei mai buni jucători din Premier League
în sezonul trecut, contribuind și la succesul lui Fulham din Europa
League. Parcursul excelent al atacantului i-a adus foarte multe
oferte, cea mai importantă dintre ele fiind chiar din partea
fostului său antrenor, Roy Hodgson, care l-a dorit cu insistență la
Liverpool. Zamora nici nu a vrut să audă de transfer!
N-a contat că ar fi jucat la unul dintre cele mai mari cluburi din
lume și nici că ar fi primit un salariu mult mai mare! Atacantul a
ales să fie fidel clubului la care evoluează din 2008, lucru
observat de patronul grupării, care, în semn de recunoștință, i-a
dublat salariul. Astfel, Bobby a devenit unul dintre cel mai bine
plătiți atacanți din Premier League, cu un salariu de aproape 3
milioane de euro anual.
19 goluri a marcat Zamora pentru Fulham în sezonul trecut, în
toate competițiile