Și „roboții” mai dau pe lângă! Erling Haaland, ratare incredibilă în Manchester City – Southampton
Erling Haaland, atacantul norvegian în vârstă de 22 de ani de la Manchester City, a ratat incredibil în meciul cu Southampton.
Partida dintre Manchester City și Southampton s-a disputat sâmbătă, în cadrul etapei a zecea din Premier League, iar trupa lui Pep Guardiola s-a impus cu scorul de 4-0.
Pentru „cetățeni” au marcat Cancelo, în minutul 20, Foden, în minutul 32, Mahrez, în minutul 49, respectiv Haaland, în minutul 65.
Și „roboții” mai dau pe lângă! Erling Haaland, ratare incredibilă în Manchester City – Southampton
În minutul 14 al acestei întâlniri, Phil Foden a pasat perfect pentru Erling Haaland, norvegianul a scăpat singur cu portarul lui Southampton, însă acesta a lăsat mască un stadion întreg.
Erling Haaland a șutat din prima cu piciorul drept și a trimis direct în bara din dreapta portarului, iar mingea a trecut paralel cu linia porții și a ieșit în corner.
Norvegianul s-a răzbunat însă în repriza a doua, când a marcat pentru scorul de 4-0, enervându-i din nou pe suporterii echipelor adverse din Premier League.
Nu mai puțin de două milioane de oameni au semnat o petiție prin care cer excluderea lui Erling Haaland din Premier League, pe motiv că este „robot”. Pentru că a strâns un număr foarte mare de semnături, subiectul va fi dezbătut în Parlamentul britanic, conform legii.