Și tu, Mutu?** „Briliantul”, „depistat pozitiv” la Vanessa!
Lovitură de teatru în scandalul Bridge – Vanessa Perroncel –
Terry! Presa engleză a dezvăluit ieri că și alți foști jucători de
la Chelsea, printre care Mutu și Gudjohnsen, au trecut prin patul
modelului francez.
Vanessa Perroncel, fosta logodnică a lui Bridge, este o adevărată
devoratoare de fotbaliști. Și nu oricare. Se pare că ea are o
slăbiciune pentru cei de la Chelsea. Pe lângă faptul că l-a înșelat
pe Bridge cu John Terry, în trecut, Vanessa era o prezență
constantă în așternuturile londonezilor. The Sun scrie că printre
„victimele” franțuzoaicei s-au aflat Mutu, Gudjohnsen și un alt
jucător al „albaștrilor”, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
„Nu greșim dacă spunem că este amanta lui Chelsea”, a zis ieri un
prieten apropiat de-al fetei.
Vanessa
și-a calculat toți pașii
Aventura Vanessei la Londra a început în 2003, pe când era
chelneriță într-un club de noapte, Elysium. Coincidență,
franțuzoaica lucra doar miercurea, vinerea și sâmbăta, exact în
zilele în care acolo erau prezenți și componenții echipei Chelsea.
„Jucătorii o adorau. De câte ori veneau, comandau șampanie scumpă
și votcă. Terry îi lăsa mereu cel mai mare bacșiș”, povestește unul
dintre foștii colegi ai fetei. Gudjohnsen, căsătorit și tată a trei
copii, a fost primul care a căzut în plasa Vanessei. Cei doi au
părăsit clubul într-o noapte și au plecat acasă la ea, unde au
petrecut câteva ore.
Odată apetitul deschis, Vanessa a trecut la atac. Prima măsură
luată a fost să se angajeze la zona VIP a clubului Chelsea. Nu a
trecut mult timp și ea a devenit favorita fotbaliștilor, care
făceau orice pentru a fi în preajma acesteia. Ea a obținut și un
abonament la sala de gimnastică și fitness, acolo unde nu aveau
acces decât soțiile jucătorilor. Nici de la petrecerile private nu
lipsea. E drept, în astfel de situații, ea nu avea decât rolul
chelneriței. Gudjohnsen a continuat să o viziteze acasă, Vanessa
fiind atrasă, spun foștii ei prieteni, de stilul de viață
nonconformist al acestuia. Jucătorul obișnuia să-și petreacă multe
ore în cazinouri, pariind sume imense.
A găsit
senzații tari la Mutu
Tot surse apropiate modelului francez au povestit pentru The Sun
cum Vanessa a trecut la „nivelul următor”. Plictisită de
Gudjohnsen, ea a încercat apoi senzații și mai tari. Și a găsit la
Mutu un stil de viață ceva mai nonconformist decât la islandez.
Însă după câteva nopți intense petrecute alături de român, Mutu a
fost depistat pozitiv cu cocaină și a fost concediat de clubul
londonez. A urmat la rând Bridge, care în urmă cu câteva zile a
aflat din presă că logodnica lui l-a înșelat cu Terry.
The Sun scrie că, în urmă cu câțiva ani, Vanessa Perroncel
era o apropiată a trupei de muzică Boyzone. Ea obișnuia să petreacă
multe nopți alături de cei cinci membri ai formației
Îl iartă soția pe
Terry?
John Terry (foto stânga), cel care a lăsat-o însărcinată anul
trecut pe Vanessa Perroncel, logodnica prietenului său, Bridge, ar
mai putea primi o șansă de la soția sa. Cei doi vor petrece
Valentine’s Day împreună.
după ce a aflat că a fost înșelată, soția lui Terry a negociat la
telefon „clauzele împăcării”. 45 de minute a durat convorbirea, de
ajuns, scrie Mirror, pentru jucătorul lui Chelsea ca să o convingă
pe Toni să îl ierte. „Vanessa nu înseamnă nimic pentru mine. A fost
doar o aventură”, așa a argumentat căpitanul naționalei Angliei.
„Mă gândesc să-ți mai dau o șansă. Dar, dacă mă mai înșeli
vreodată, plec și iau și copiii cu mine”, a fost răspunsul soției.
Totul se va rezolva zilele viitoare, deoarece Terry a primit
acceptul lui Chelsea pentru a pleca în Dubai.
De asemenea, Wayne Bridge și Vanessa Perroncel (foto dreapta) au
avut și ei o întâlnire ieri, după zile întregi în care nu și-au mai
vorbit decât la telefon. „Au curs multe lacrimi”, a declarat presei
un apropiat al fostului cuplu. În cazul lor, finalul nu a fost
fericit.
După ce se va întoarce din Dubai, Terry va avea o discuție cu
Capello, în ceea ce privește banderola de căpitan a Angliei