Diego Simeone, antrenorul lui Atletico Madrid, a declarat că nu-l va transfera niciodată pe fiul său indiferent de clubul la care va activa sau ce evoluții va avea Giovanni Simeone.
Atacantul în vârstă de 21 de ani a impresionat la Genoa, reușind 11 goluri în 28 de meciuri, dar tatăl său nu dorește să-l aducă la Atletico.
„Ar fi un sacrificiu prea mare, iar fotbalul nu trebuie să fie un sacrificiu. E doar un joc până la urmă, chiar dacă e jucat de profeioniști. Giovanni a avut un an fantastic la Genoa și nu e ușor să să marchezi 11 goluri în primul tău sezon în Europa. Dacă l-aș aduce la echipa la care antrenez eu ar însemna să pun pe umerii lui o responsabilitate uriașă ceea ce nu ar fi bine pentru el. Giovanni are calități și cred că cu mult efort și multă muncă va deveni un jucător mare, dar nu în echipa mea”, a declarat Diego Simeone.
Giovanni Simeone a început fotbalul la academia lui River Plate și a făcut pasul către echipa mare a clubului argentinian în 2013. În sezonul 2015-2016 a fost împrumutat la Banfield, iar în 2016 a fost cedat de River Plate la Genoa. Simeone jr. are 12 selecții și 10 goluri la naționala U20 a Argentinei și trei apariții la naționala U23.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER