Singurii din Manchester!** Cum i-a ironizat Rooney pe rivalii de la City după victoria din Supercupă
Atacantul echipei Manchester United, Wayne Rooney, este arogant
cu rivalii de la City, după ce i-a învins pe aceștia în Supercupa
Angliei, la finalul unui meci fabulos, în care „diavolii roșii” au
revenit de la 0-2 și au învins printr-un gol înscris în ultima
secundă.
Rooney este de părere că în Supercupă, Manchester City a jucat
fotbal doar cinci minute, timp în care a și reușit să marcheze de
două ori.
„Le-am predat celor de la City o adevărată lecție de
fotbal. Acest meci a arătat care este cea mai bună echipă din
Manchester. Am dominat toată partida. Au jucat doar cinci minute în
care au marcat de două ori și cam atât. Scorul de la final este pe
deplin meritat, datorită jocului pe care l-am prestat și a fazelor
pe care ni le-am creat. Suntem echipa campioană și a trebuit să
demonstrăm acest lucru. Meritul este al întregii echipe și ne-am
concetrat până la ultimul fluier. Sperăm ca titlul cu numărul 20 să
vină în acest sezon, acesta este principalul nostru
obiectiv”, a spus Rooney pentru Radio BBC.
Manchester United a învins cu de 3-2 pe Manchester City și a
câștigat Supercupa Angliei (Community Shield), duminică, pe arena
Wembley din Londra. Pentru United au marcat Smalling ’52 și Nani
’58, ’90+3, iar pentru Manchester City au înscris Lescott ’38 și
Dzeko ’45+1.