Keylor Navas susține că este foarte fericit că a rămas la Real Madrid. Internaționalul costarican a fost aproape de Manchester United, ca parte din transferul lui De Gea, dar discuțiile au picat la limită.
Keylor Navas a fost parte din transferul lui David De Gea de la Manchester United la Real Madrid. Cele două cluburi au amânat afacerile până în ultimele momente ale ferestrei de transferuri și, în cele din urmă, au picat. Real a dat vina pe cei de la United, pe motiv că au trimis prea târziu actele de transfer. Oficialii lui United s-au apărat și au declarat că spaniolii nu l-au vrut cu adevărat pe De Gea.
Din toată această poveste a ieșit bine Keylor Navas, care spune că nu și-a dorit să plece de la Real Madrid. Portarul de 28 de ani susține că a plâns de fericire când negocierile au picat.
„N-am vrut să plec de la Real Madrid. Dorința mea a fost să rămân pe Bernabeu pentru a câștiga totul și a scrie propria pagină în istoria clubului. Agentul meu, cu toate acestea, m-a avertizat că voi primi un telefon. Mi s-a spus că trebuie să semnez cu Manchester United. Eram în pat, în baza noastră de pregătire. Tot timpul am crezut că dacă Dumnezeu încă vrea să plec de la Real Madrid, va fi pentru totdeauna. Dar iată-mă încă aici. Când a picat transferul, am plâns toată noaptea de fericire. Madrid este casa mea și nu am vrut să plec”, a declarat Keylor Navas.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER