Sinisa Mihajlovic, ai fost inegalabil! La despărțirea de „magicianul” copilăriei mele, „profesorul universitar” al loviturilor libere | EDITORIAL ANDREI PREOTU

Sinisa, nu pot să cred nici acum că ne-ai părăsit! Atât de devreme, la doar 53 de ani. N-am avut șansa să te cunosc, dar te-am admirat de la distanță încă din anii copilăriei, atunci când golurile tale spectaculoase m-au făcut să iubesc fotbalul. Pe care l-am descoperit cu adevărat în 1994, atunci când n-am priceput cum am putut rata o semifinală de Campionat Mondial.

Atunci când erai la Steaua Roșie și străluceai alături de Savicevic, Prosinecki, Pancev și Belo, eram mult prea mic. Dar „te-am cunoscut” foarte bine puțin mai târziu, în 1998. La ultimul Mondial al României, atunci când mi-am dat seama ce șansă am să prind un fotbalist ca tine.

„Voi înfrunta boala, voi lupta aşa cum am făcut întotdeauna, cu capul sus! Este o maladie agresivă, dar pot să o înving”, spuneai în 2019. Și te-ai ținut parțial de cuvânt. Poate că acum erai în viață, dacă Bologna nu-ți dădea un „șut în fund” în urmă cu doar câteva luni.

Sinisa Mihajlovic, „magicianul” copilăriei mele

Mai târziu, după ce ai ajuns la Lazio, am descoperit cu adevărat fotbalul italian. Ai fost un adevărat „magician” al loviturilor libere. Sinisa, ai fost imens! Din toate punctele de vedere. Dovadă și mesajele emoționante ale foștilor colegi, reacțiile marilor publicații și postările cluburilor pentru care nu ai jucat vreo secundă.

După ce s-a trezit din șocul care a lovit mai ales Roma, Mancini spunea că l-ai ajutat să marcheze cel mai frumos gol al carierei. Într-un Parma – Lazio de neuitat! Și a transmis emoție, multă emoție. Te considera un adevărat frate. Ce o fi oare și în sufletul bătrân al lui Zdenek Zeman, pe care tocmai l-ai surprins atât de plăcut, în urmă cu doar două săptămâni… ai venit pe furiș, din spital, pentru a fi alături de un antrenor care nu te-a pregătit niciodată.

Gazzetta dello Sport ți-a dedicat prima pagină, cu o zi înaintea finalei Cupei Mondiale. Toată presa din Italia te consideră practic un „conațional”. Iar Napoli, pentru care ai fost de multe ori un coșmar, te-a omagiat așa cum se cuvine. Cu un gol pur și simplu fabulos, pe care l-ai marcat chiar pe San Paolo. Dintr-o lovitură liberă, evident. Specialitatea casei, din moment ce nimeni nu te-a depășit în istoria campionatului Italiei. Doar Andrea Pirlo se poate lăuda că este la egalitate cu tine.

Pe vremea când era antrenorul lui Torino și se apropia de 50 de ani, „magicianul” pregătea și portarii. Aceștia nu aveau însă nicio șansă. „Hagi” al Serbiei executa loviturile libere ca în vremurile bune. Perfect, direct la vinclu!

Sinisa i-a ajutat mult pe cei aflați în situații grele. Fără să-și facă „reclamă”. De exemplu, a salvat o tânără din Muntenegru care avea nevoie de o operație complicată pe inimă, a donat foarte mulți bani, a fost aproape de sârbii care nu o duceau prea bine.

Rămas bun, Sinisa!

Totuși, „corporatiștii” de la FIFA au decis că pentru uriașul Sinisa este loc doar de un comunicat sec, fără nicio urmă de regret. Azi, în ziua finalei dintre Argentina și Franța, nu se va ține un minut de reculegere în memoria unei legende care a ridicat tribunele în picioare. Este absolut revoltător! Ce să mai spui însă despre Bologna, care a ales să se despartă de Sinisa în septembrie, într-un moment atât de greu pentru tehnicianul care a condus echipa de pe patul de spital, în loc să-și vadă doar de sănătate. Vorba ultrașilor din peluzele atât de hulite: „Rușine, rușine să vă fie!”

N-aș fi putut să mai dorm liniștit dacă nu scriam despre ceea ce ai reprezentat pentru fotbalul mare. Sinisa, luni vei pleca! Atunci când vom uita de Cupa Mondială, unde vedetele Serbiei care joacă pe bani mulți în ligile de top ale Europei ar fi trebuit să uite de scandaluri și să joace și cu gândul la tine. La Roma te va însoți însă pe ultimul drum și Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Serbia. Și probabil zeci de mii de oameni, mulți dintre ei din afara Italiei. Pentru că Sinisa a fost al tuturor!

Viața este un lucru fantastic, mai ales atunci când treci prin ce am trecut eu. Practic, m-am născut de două ori. Mai întâi în februarie 1969, iar apoi 50 de ani mai târziu. Am învățat să plâng și nu mi-e rușine. Nimănui nu ar trebui să-i fie” – Sinisa Mihajlovic