Sinisa Mihajlovic este noul antrenor al echipei AC Torino
Sinisa Mihajlovic, fostul antrenor al echipei AC Milan, a semnat un contract pe doi ani cu echipa AC Torino. Mihajlovic ocupă locul lăsat liber de Giampiero Ventura, antrenor care va deveni selecționer al echipei naționale a Italiei după Euro 2016.
„În numele clubului, îi urez bun venit lui Sinisa Mihajlovic și echipei sale de colaboratori. Domnul Mihajlovic reprezintă alegerea ideală pentru a duce mai departe ce am început în ultimii ani. A demonstrat că știe să lucreze cu jucătorii tineri, este ambițios și are acel temperament specific echipei AC Torino.”, este scris în comunicatul oficial al clubului semnat de președintele Urbano Cairo.
„Vreau să mulțumesc președintelui Cairo, directorului sportiv Petrachi și tuturor celor de la AC Torino pentru încrederea pe care mi-au arătat-o. Pentru mine este o mare onoare să lucrez la un club glorios cum este AC Torino.”, a declarat Sinisa Mihajlovic, noul antrenor al echipei AC Torino.
Sinisa Mihajlovic preia postul lăsat liber de Giampiero Ventura, antrrenor care are mari șanse să preia echipa națională a Italiei după încheierea turneului final al Campionatului European de Fotbal.
În vârstă de 47 de ani, Sinisa Mihajlovic a fost antrenor secund la Internazionale și a lucrat ca antrenor principal la echipele Bologna, Catania, Fiorentina, naționala Serbiei, Sampdoria și AC Milan.