Sir Alex se gândește la retragere

Sir Alex se gândește la retragere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acum șapte ani Ferguson spunea presei că ar dori să abandoneze definitiv banca tehnică și să se ocupe de altceva. Sau chiar să se rupă complet de lumea fotbalului. S-a răzgândit, dar acum, ajuns la vârsta de 68 de ani, se gândește din nou că sunt și alte lucruri de făcut în viață, cu atât mai mult cu cât nici nu mai este la fel de motivat ca odinioară.

Mai are, totuși, un vis. Anume, să depășească pe Liverpool la numărul de titluri de campioni câștigate în Anglia și să mai aducă încă o dată trofeul Ligii Campionilor la Manchester.

Teroare pe Old Trafford

Ultimii șapte ani ai lui Sir Alex au fost greu de suportat de jucătorii săi, și nu pentru că scoțianul ar fi devenit un antrenor dur, ci pentru că a început să aibă crize de nervi, să țipe la jucători și chiar să arunce cu diferite obiecte care-i erau la îndemână. Au fost chiar cazuri în care i-a urecheat pe unii dintre membrii lotului, și asta în sensul propriu al cuvântului! În afară de asta, tot el este cel care a șutat într-o gheată care l-a învinețit pe Beckham, gest pentru care nu și-a cerut scuze și a determinat dezertarea lui Spice Boy la Real Madrid.

Caracter dur

Alex Ferguson este fiul unui hamal care muncea în portul din Glasgow, loc unde a lucrat și el, de remarcat fiind că managerul de azi este chiar mândru de trecutul său de "trabajador". "Portul și oamenii de la docuri au fost școala vieții pentru mine", spune el cu un netulburat orgoliu scoțian. În plus, nici ca fotbalist nu a reușit mare lucru, dar a fost ajutat de celebrul Jock Stein, cel care l-a recomandat pentru un job de antrenor la micuța St Mirren.

A fost trenul vieții sale, acolo reușind să construiască prima sa echipă care a avut succes și unde a stat până în 1978. La Aberdeen creează senzație spărgând blocada celebrelor Celtic și Rangers, aducând în vitrina clubului trei campionate, patru cupe și o Cupă a Cupelor, aceasta din urmă în 1983, după o finală contra celor de la Real Madrid. În 1986 pleacă la Manchester, rezistă unui dezastruos 1-5 înregistrat în fața celor de la City și, chiar în acel sezon, câștigă Cupa Angliei. Pe urmă, totul a venit de la sine, 10 campionate, cinci cupe naționale, o Cupă a Cupelor și o Ligă a Campionilor.

Antrenamente cu secunzii


Ciudat este faptul că Ferguson lasă toată treaba pe umerii secunzilor săi, rare fiind cazurile când se implică la antrenamente, el lucrând cu echipa mai mult problemele de tactică, disecând adversarii și decizând 11-le care să fie introdus pe teren. Una peste alta, nici pentru presă nu este un tip foarte plăcut, pe un jurnalist numindu-l gay, pe cei de la BBC refuzându-i constant după ce aceștia din urmă sugeraseră că fiul său ar încasa comisioane ilegale din transferurile jucătorilor și, colac peste pupăză, este singurul antrenor din Premier League care nu participă la conferințele de presă de după meciuri.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×