Cu datorii de peste 300 de milioane de euro, Valencia este pe punctul să fie scoasă la vânzare de banca spaniolă Bankia, ale cărei credite nu a putut să le înapoieze
David Villa, Juan Mata, Gaizka Mendieta, Roberto Soldado sau Joaquin. Sunt doar câțiva dintre jucătorii care și-au pus amprenta asupra Valenciei, o echipă care a cucerit șase titluri în Spania, ultimul în 2004! Însă „liliecii” au mari probleme în ultimele sezoane. Cum nu beneficiază de protecția financiară pe care o au Barcelona sau Real Madrid, clubul care reprezintă al treilea cel mai populat oraș din Spania, a acumulat datorii de peste 300 de milioane de euro. Iar banca Bankia, la care au fost făcute creditele, a preluat controlul clubului. Unul care pare sub semnul întrebării, având în vedere că șefii băncii au pus pur și simplu echipa pe tarabă, pentru circa 250 de milioane de euro!
Mata și Soldado au fost cele mai bune produse de export ale Valenciei în ultimii ani
„250 de milioane pentru echipă”
„În acest moment, refinanțarea nu poate fi pusă în discuție, pentru că clubul nu a venit cu un plan sustenabil pe termen lung. Singura alternativă este vânzarea clubului”, se arată într-un comunicat remis de Bankia. Imediat, președintele Valenciei, Amadeo Salvo, a replicat dur: „Valencia nu va fi vândută ușor. Suma pe care o cerem este de 250 de milioane de euro, care ar șterge datoriile acumulate. Iar Bankia nu va vinde Valencia, ci noi vom decide tot” a spus Salvo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER