Slavia Praga a dat trei lovituri importante pe piața transferurilor! Bogdan Vătăjelu va trebui să le țină piept unor jucători importanți ai Europei
Formația cehă Slavia Praga, campioana ultimului sezon din campionatul Cehiei, i-a transferat pe fotbaliștii Danny, Halil Altintop și Ruslan Rotan, informează Associated Press.
Jaroslav Tvrdik, directorul executiv al campionei Cehiei, este cel care a anunțat transferurile, fără a oferit alte detalii, precum perioada contractelor semnate de cei trei mijlocași. Danny, în vârstă de 33 de ani, a jucat ultima dată la Zenit Sankt Petersburg, în Rusia, Altintop (34 de ani) a evoluat pentru nemții de la Augsburg. Ruslan Rotan (35 de ani) a ajuns în Cehia din Ucraina, de la Dnepr Dnepropetrovsk.
Bogdan Vătăjelu joacă pentru rivala Sparta Praga, iar fundașul stânga va avea serios de muncă în fața jucătorilor ofensivi transferați de Slavia.
- Danny și Altintop se vor alătura lotului condus de Jaroslav Silhavy în cantonamentul din Austria, pe 5 iulie.
La Slavia Praga evoluează și Michael Ngadeu, fost fotbalist în Liga 1, la FC Botoșani. Fundașul central a fost achiziționat în urmă cu un an de la formația botoșăneană, în schimbul sumei de 500.000 de euro.