Dorința internaționalului olandez Rafael Van der Vaart de a se transfera de la SV Hamburg la Real Madrid este confirmată de fostul său coleg de la Ajax, Wesley Sneijder. Mijlocașul campioanei Spaniei susține că a vorbit cu Van der Vaart și că acesta i-a transmis că își dorește să joace pe "Santiago Bernabeu".
"Am vorbit cu el de câteva ori în ultimele zile și mi-a spus că vrea să joace pentru Real Madrid. Mi-a spus că astă e principaul său țel, să vină la Madrid, dar nu știu dacă se va întâmpla din sezonul acesta sau din următorul. Cred că Rafael e un jucător extraordinar. Am jucat cu el patru ani la Ajax, și în naționala Olandei. Mi-aș dori să vină la Real, e un jucător care se aseamănă mult cu Guti, ca și calitate și joacă mai avansat, în spatele celor doi atacanți.", a declarat Sneijder, cotidianului spaniol AS.
Wesley Sneijder și Rafael Van der Vaart au evoluat la Ajax Amsterdam încă din perioada junioratului, clubul olandez încasănd din vânzarea celor doi peste 30 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER