Șocant! Ce viteză avea mașina lui Jose Antonio Reyes în momentul accidentului mortal + VIDEO de la înmormântarea fostului fotbalist

Redactor:
Andrei Pal
Șocant! Ce viteză avea mașina lui Jose Antonio Reyes în momentul accidentului mortal + VIDEO de la înmormântarea fostului fotbalist
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jose Antonio Reyes (35 de ani) a decedat, sâmbătă, în urma unui accident auto. La două zile după tragedia în care a fost implicat fostul fotbalist de la Sevilla, Arsenal sau Real Madrid au apărut noi detalii legate de modul în care s-a petrecut accidentul.

UPDATE: În urma anchetei desfășurate de poliția din Spania, s-a aflat că Reyes conducea cu 217 km/h și nu cu 237 km/h, așa cum se credea inițial. Fostul fotbalist a fost înmormântat luni, la Ultrera (Sevilla), locul unde s-a născut.


Potrivit unui raport al autorităților locale, citat de Mundo Deportivo, mașina lui Reyes, un Mercedes Brabus S550, avea o viteză incredibilă – 237 km/h. Automobilul s-ar fi izbit de parapeți și a părăsit carosabilul de pe autostrada A-376, care leagă orașele Utrera și Sevilla.

Conform sursei citate, mașina s-a rostogolit de mai multe ori, a ajuns la aproximativ 200 de metri de la locul impactului și a luat foc. Alături de Reyes se mai aflau două rude, una dintre ele murind, de asemenea, pe loc. Cealaltă a fost transportată de urgență la spital, având răni severe.

După accident, fostul portar al lui Real Madrid sau Valencia, Santiago Canizares, a transmis un mesaj pe care urmăritorii săi de pe Twitter nu l-au primit atât de bine. Coleg cu Reyes la naționala Spaniei în anii 2000, Canizares a avut o opinie controversată, prin care a criticat viteza excesivă din momentul accidentului: „Să conduci cu o asemenea viteză înseamnă să ai o atitudine reprobabilă. În accident, au mai fost victime și în afara șoferului. Reyes nu merită omagiul unui erou. Asta nu înseamnă că nu regret ce s-a întâmplat și că nu mă rog pentru sufletele lor”.

Canizares a revenit cu câteva lămuriri, după ce contul său de pe Twitter a fost asaltat de mesaje mai puțin păcute: „Poate că nu m-am făcut înțeles. Normal că Reyes merită un omagiu pentru cariera lui și pentru contribuția lui în fotbal. Am vrut doar să îi invit pe toți să se gândească la câte greșeli facem. Intenția mea e compatibilă cu durerea pe care o simt. Respect toate părerile pe care le-am citit, mai puțin pe cele care conțin insulte”, a adăugat Canizares.
 
Reyes s-a născut în Sevilla și a avut onoarea de a evolua pentru echipa de pe „Ramon Sanchez Pizjuan” în nenumărate rânduri, FC Sevilla fiind și echipa la care s-a format.
 
De-a lungul carierei, Jose Antonio Reyes a mai evoluat pentru Arsenal, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica, Espanyol, Cordoba și Xinjiang Tianshan Leopard. În prezent era legitimat la Extremadura, în eșalonul secund. La Sevilla a adunat în total 242 de jocuri oficiale. Pentru Atletico Madrid a evoluat în 154 de partide, iar pentru Arsenal în 110. Pentru o scurtă perioadă, Reyes a fost coleg și cu Raul Rusescu la FC Sevilla. În echipa națională de seniori a prins 22 de partide și a înscris patru goluri. Reyes a debutat în La Liga la numai 16 ani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×