ȘOCANT!** Un fotbalist ceh cu două meciuri la națională a murit după ce s-a izbit cu sania de un copac

Fundașul ceh Vaclav Drobny, fost jucător la Strasbourg și Aston Villa, a murit la 32 de ani, vineri, după ce s-a izbit de un copac în timp ce se dădea cu sania, la Spindleruv Mlyn, a anunțat presa locală, citată de AFP.

Jucătorul s-a izbit de un copac, după ce a ieșit de pe pista pe care se dădea cu sania, în stațiunea de iarnă Spindleruv Mlyn, situată la 140 de kilometri la nord-est de Praga.

„Accidentul a survenit în jurul orei 2.00 dimineața și în ciuda eforturilor medicilor, tânărul a murit din cauza rănilor”, a anunțat poliția locală.

Drobny a jucat în Franța, în perioada 2002-2004, la RC Strasbourg, fiind apoi împrumutat la Aston Villa, în sezonul 2004-2005.

Fundașul a mai jucat la Sparta Praga, alături de care a câștigat titlul național în 2007, iar în 2010 a trecut la Bohemians.

Căpitan al naționalei de tineret a Cehiei, campioană europeană în 2002, el avea două selecții la echipa de seniori.

Mediafax

Publicat: 28 12. 2012, 21:27
Actualizat: 28 12. 2012, 21:28