În timp ce în Italia curg polemicile în legătură cu insultele rasiste aduse lui Balotelli, coechipierul lui Cristi Chivu la Inter, aduse de fanii Romei, în ultima etapă din Serie A (3-3 la Milano), din Anglia se "aude" vocea avizată a lui Sol Campbell, el însuși victima intoleranței cu iz xenofob în trecutul nu prea îndepărtat.
"Cred că unicul mod prin care poți curma astfel de mizerii este să penalizezi cu puncte în clasament cluburilor ai căror suporteri se coboară sub nivelul demnității umane", declară căpitanul lui Portsmouth în Guardian.
"Spuneți că o penalizare de trei puncte poate consta în pierderea unui campionat sau în retrogradarea echipei respective? Foarte bine! Poate așa vor face și cluburile mai mult în acest sens, îmi vine greu să cred că acele specimene le sunt total necunoscute", spune jucătorul de culoare, invocând o colaborare pasivă din partea diriguitorilor clubului ai cărui fani se dau în spectacol.
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER