Somnul profund este cheia succesului
În spatele succeselor unei echipe se ascunde, din câte se pare, și o doză de somn bine proporționată. Astfel, "Diavolii roșii" au angajat un expert în domeniu care va merge acasă la jucători pentru a-i consilia în ceea ce se dorește a fi inducerea unei stări de abandon total.
Știința, în slujba sportului
Potrivit unei surse apropiate grupării britanice, "sportul este astăzi ceva științific, iar băieții trebuie să fie deschiși la orice lucru nou în stare să le îmbunătățească prestațiile fotbalistice", a povestit în The Sun angajatul de pe Old Trafford.
Din câte se pare, clubul nu i-a obligat pe jucători să îl primească pe expertul respectiv, dar destui dintre oamenii lui Ferguson s-au declarat gata să asculte sfaturile celui care le va spune secretele plonjonului rapid în brațele lui Morfeu.
Calculatorul e de bază
The Sun a dorit să afle în ce au constat sfaturile primite, iar un jucator a declarat că a primit un soft în care el însuși trebuie să introducă date personale ca înălțime, greutate, vârstă, ora de somn obligatorie. "Asta, pentru ca sistemul să aleagă salteaua ideală.
Pe urmă e de calculat luminozitatea, dar și cantitatea de zgomot. N-am înțeles, în schimb, cum anume ar trebui să-mi calculez propria transpirație în timpul somnului, dar o să sun și o să mă lamuresc eu ce și cum", a încheiat sursa din cadrul lotului.
Â
articol de Octavian METONI