Luis Garcia, antrenorul celor de la Alaves, a tras concluziile după primele cinci meciuri bifate de Ianis Hagi în tricoul formației care l-a împrumutat de la Rangers.
După ce românul a adunat deja cinci partide și a fost titular în ultimele trei jocuri pentru formația din La Liga, antrenorul Luis Garcia a tras primele concluzii despre nivelul la care se află mijlocașul.
Tehnicianul spaniol susține că prestațiile românului se află într-o creștere continuă și a declarat public că așteaptă cu nerăbdare primul gol al lui Ianis Hagi pentru Alaves.
„Lui Ianis Hagi îi lipsește golul, dar este mai eficient decât Guridi. Poate nici nu are experiență precum Guridi. Dar, s-ar putea să marcheze, dacă va continua să creadă. Mă bucur că performanțele lui cresc!”, este concluzia la care a ajuns Luis Garcia, potrivit futbolfantasy.com.
„Acum am o țintă nouă! Analiza adversarului. În fotbal, facem analiză colectivă și analiză individuală împreună cu staff-ul, normal. Dar eu urmăresc foarte mult baschet, chiar și mai mult în perioada în care am fost accidentat, și am învățat o chestie tare interesantă de la sportivii din NBA. Îmi fac acasă analiza individuală a adversarului, prin viziunea mea și a lor despre fotbal.
Până la milimetru, comportament pe teren, chiar și ce face în viața de zi cu zi! La asta lucrez acum. Încerc să găsesc toate opțiunile pentru analiza adversarilor direcți.
Cred că și pe teren, și în afara terenului, m-am maturizat. Uite, toată lumea știe că viața de fotbalist e scurtă, auzi mereu asta, trebuie să profiți de fiecare minut, să alergi mereu spre următorul antrenament, meci, trofeu…
Dar când simți pe pielea ta, foarte concret, sentimentul acesta, e deja altceva! Eu timp de un an n-am simțit că mai am următorul antrenament, meci, sezon, următoarea convocare la națională! Nu mai urma acel ceva spre care să alerg! Simțeam că totul s-a oprit, pentru mine”, a declarat Ianis Hagi pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER