Agenții fostului fotbalist de la CFR Cluj sunt la Barcelona și negociază cu Deco și Laporta preluarea echipei de la Xavi!
Agenții fostului fotbalist de la CFR Cluj sunt la Barcelona și deja negociază cu Deco și Laporta preluarea echipei de la Xavi.
Antrenorul spaniol a anunțat că va pleca de la Barcelona la finalul actualului sezon. Astfel, conducerea catalanilor caută soluții și a stabilit deja cine este favorit să preia banca tehnică a echipei.
Conform informațiilor apărute până în prezent, negocierile deja au început, iar un fost fotbalist al celor de la CFR Cluj este foarte aproape să o preia pe Barcelona.
Agenții fostului fotbalist de la CFR Cluj sunt la Barcelona și negociază cu Deco și Laporta preluarea echipei de la Xavi!
Aflat pe banca tehnică a Barcelonei din luna noiembrie a anului 2021, Xavi a decis să o părăsească pe Barcelona. Cu toate acestea, nu dorește să lase lucrurile neterminate, astfel că acest lucru se va întâmpla la finalul actualului sezon de La Liga. În aceste condiții, catalanii au început deja să caute înlocuitor pentru antrenorul spaniol.
Se pare că cei de la Barcelona deja au o țintă importantă și au identificat antrenorul care i-ar putea lua locul lui Xavi. Potrivit celor de la as.com, favorit pentru preluarea băncii tehnice a Barcelonei este Roberto De Zerbi, ajuns la vârsta de 44 de ani. Conform sursei citate, agenții antrenorului itlian s-au deplasat în Spania pentru a negocia cu Deco o posibilă mutare.
În prezent, fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj, De Zerbi, antrenează în Premier League, unde face o treabă foarte bună. În sezonul trecut, De Zerbi a reușit să o califice pe Brighton în UEFA Europa League, echipă alături de care se află, în acest moment, pe locul 9 în Premier League.
Între 2010 și 2012, Roberto De Zerbi a evoluat în 22 de meciuri în Superliga, în tricoul lui CFR Cluj, pentru care a marcat de opt ori.
Nu doar Xavi și-a anunțat plecarea
Nu doar antrenorul celor de la Barcelona este hotărât să părăsească echipa în vară. Se pare că și Frankie de Jong, în vârstă de 26 de ani, vrea să plece de la echipa de pe Camp Nou. Astfel, conducerea Barcelonei i-a pus deja un preț jucătorului pentru care le-a plătit, în 2019, nu mai puțin de 86 de milioane de euro celor de la Ajax Amsterdam.
Astfel, catalanii îl vor lăsa pe de Jong să plece doar dacă vor avea pe masă o ofertă de 100 de milioane de euro.
Chiar dacă prețul pare uriaș, a apărut deja o echipă interesată de serviciile mijlocașului olandez. Conform celor de la The Hard Tackle, Chelsea este gata să achite suma solicitată de Barcelona pentru ca fotbalistul să ajungă la Londra. Nu este primul transfer de cel puțin 100 de milioane de euro pe care l-ar face miliardarul american de la Chelsea. Acesta a mai plătit 121 milioane de euro pentru Enzo Fernandez și nu mai puțin de 116 milioane de euro pentru Moises Caicedo.