Atacantul de 85.000.000 de euro s-a înțeles cu FC Barcelona!
Presa spaniolă anunță că Barcelona ar fi dat deja prima lovitură pe piața transferurilor, un jucător de-al lui Liverpool fiind așteptat la vară să îmbrace tricoul catalanilor.
Darwin Nunez, atacantul uruguayan al lui Liverpool, a ajuns la un acord cu FC Barcelona, club cu care s-a mai înțeles o dată, în urmă cu patru ani, însă transferul a picat din cauza antrenorului de atunci al grupării de pe Nou Camp.
Darwin Nunez lasă după doi ani pe Liverpool și vrea să joace pentru Barcelona!
Jurnaliștii de la Sport.es titrează că Barcelona a reușit o mare victorie prin aducerea lui Darwin Nunez, atacantul uruguayan transferat în urmă cu doar doi ani de Liverpool de la Benfica Lisabona, contra sumei de 85 de milioane de euro.
Negocierile dintre oficialii catalani și vârful sud-american s-au derulat de curând, iar acordul verbal a venit repede. Nunez a acceptat cu propunerea ibericilor și a spus repede „da”.
Se pare că, în spatele deciziei atacantului sunt două motive. Primul este legat de neadaptarea sa în Premier League și la viața din Regat, iar a doua de afinitatea pe care o are acesta pentru Spania, țară unde a jucat în sezonul 2019/2020 în tricoul Almeriei, înainte de a fi transferat de Benfica Lisabona.
Darwin Nunez a mai fost o dată aproape de Barcelona, însă a fost refuzat de Ronald Koeman, antrenorul de la acea vreme al catalanilor, cel care nu l-a văzut o varianta de luat în seamă pentru atacul echipei.
Interesant este și că, recent, Darwin Nunez și-a șters toate postările de pe Instagram în care apare în tricoul lui Liverpool, gest care alimentează și mai mult zvonurile plăcării de pe „Anfield Road”.
Unde va juca Darwin Nunez, pentru că Lewa nu se dă dus
Robert Lewandowski tocmai ce a afirmat recent că va rămâne și în următorul sezon la Barcelona, însă oficialii echipei, împreună cu antrenorul Xavi, nu știu cum să mai scape mai repede de internaționalul polonez, condiderat prea bătrân pentru pretențiile și obiectivele clubului în viitoarea stagiune.
În plus, Lewandowski este și cel mai bine plătit jucător din lotul Barcelonei, iar conducătorii vor să scape de această povară financiară.