Ianis Hagi a fost titular la Alaves pentru prima dată în acest an și nu în orice meci, ci în partida cu Real Madrid, primind o notă neașteptată pentru mulți.
Real Madrid – Alaves 5-0 este primul meci jucat de Ianis Hagi titular în acest an, primind o notă neașteptată, chiar dacă oaspeții au fost umiliți.
9 decembrie 2023 este ziua în care Ianis Hagi a fost ultima dată titular pentru Alaves, în meciul pierdut cu 0-1, acasă, cu Las Palmas, în etapa a 18-a din La Liga.
De atunci a mai adunat 80 de minute în cinci meciuri, dar antrenorul Luis Garcia l-a titularizat cu Real Madrid, în etapa cu numărul 36. Iar românul a avut o prestație solidă, primind nota 7,3 din partea celor de la SofaScore, cea mai mare dintre toți jucătorii echipei oaspete.
Interesant este portarul Owono a primit 7,1, deși a încasat cinci goluri, de la Bellingham (10), Vinicius (27, 70), Valverde (45+1) și Guler (81). Englezul a primit nota 10, contribuind cu pase decisive la reușitele lui Valverde și Vinicius.
Ianis Hagi nu s-a panicat din cauza numelor fotbaliștilor pe care i-a avut adversari și a trimis un șut puternic din afara careului în minutul 7, dar nu a găsit ținta, pentru ca după câteva zeci de secunde să câștige un duel aerian cu Toni Kroos.
În minutul 37, internaționalul român a expediat un nou șut din afara careului, dar fără niciun fel de emoții pentru Tibaut Courtois. Repriza a doua a dus trei ocazii mari ale lui Hagi în decurs de doar cinci minute.
Mai întâi a șutat la poartă după o acțiune personală, dar belgianul a fost pe fază. Ulterior mingea i-a fost blocată de apărarea adversă, pentru ca în minutul 61 să trimită încă un șut din afara careului, reținut de Courtois. În minutul 71, Ianis Hagi a părăsit terenul fiind înlocuit cu Joaquin Panichelli.
În urma victoriei categorice, Real Madrid a ajuns la 93 de puncte, dar este campioană de acum o săptămână, după ce Barcelona a fost învinsă de Girona, în deplasare, cu 2-4.
De partea cealaltă, Alaves se află pe locul 11, cu 42 de puncte. Echipa la care este legitimat internaționalul român este scăpată de grijile retrogradării. Pe ultimele trei locuri sunt Cadiz cu 29 de puncte, Granada cu 21 de puncte și Almeria cu 17 puncte. Ultimele două sunt sigure că în sezonul viitor vor evolua în Segunda Division, iar Cadiz are șanse infime să se slaveze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER