Cele mai emoționante imagini ale anului vin din Spania! Un suporter înfocat aflat aproape de finalul vieții a ajuns cu ambulanța la meci și a trăit momente memorabile pe o targă în victoria obținută pe ultima sută de metri de echipa sa de suflet: „Una dintre cele mai fericite zile din viața sa!”. SPECIAL
Momente cu adevărat emoționante în ultima etapă din Spania! Acestea l-au avut în prim plan pe Paco Rodriguez, unul dintre cei mai înfocați fani din istoria lui Betis.
Măcinat de mari probleme de sănătate, suporterul a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viață, mai ales că Betis s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Espanyol, după golul marcat de argentinianul Lo Celso în minutul 85.
Imaginile anului vin din Spania! Un suporter înfocat al lui Betis a trăit o zi memorabilă pe o targă la victoria cu Espanyol
Paco Rodriguez a trăit o seară de neuitat pe arena lui Betis, în meciul cu Espanyol disputat în ultima etapă din La Liga, iar povestea sa a devenit virală și în presa din Spania.
În ultimii ani, suporterul pe care l-au cunoscut acum toți fanii lui Betis n-a mai putut să asiste la meciurile echipei favorite, în condițiile în care a suferit un accident vascular cerebral.
Salvarea a venit de la o fundație care i-a sărit în ajutor, pregătind totul ca la carte pentru o poveste care ar trebui să fie un exemplu și pentru echipele din Superliga. Ajuns la 81 de ani, Paco Rodriguez nu se mai poate deplasa, așa că a ajuns cu o ambulanță la meciul cu nou-promovata Espanyol, pe care Betis l-a câștigat pe final, cu scorul de 1-0.
Betis a pregătit acest moment inedit timp de câteva săptămâni, fiind într-un contact permanent cu fundația. Paco Rodriguez a urmărit partida de pe targă, dintr-un loc special amenajat, momente emoționante fiind surprinse și de cei care au produs partida pentru televiziuni. Oamenii care s-au ocupat de acest moment susțin că Paco Rodriguez nici nu s-a mai gândit că ar putea să-și vadă favoriții atât de aproape.
Fundația care a făcut posibil un astfel de moment pe arena celor de la Betis a fost fondată în Olanda, în 2007.
Giovani Lo Celso, eroul lui Betis cu Espanyol, i-a oferit un cadou special
La final, fanul lui Betis care a devenit celebru a avut parte de un moment emoționant, alături de copiii și nepoții săi.
Giovani Lo Celso, omul care a adus victoria cu Espanyol (1-0), i-a dăruit suporterului tricoul de joc, în aplauzele celor rămași pe stadion. Pentru câteva ore, Paco Rodriguez a uitat de problemele grave de care suferă, iar Betis i-a făcut o mare bucurie în ultima parte a vieții sale.
Antrenată de experimentatul Manuel Pellegrini, Betis va juca în acest sezon în noul format din Conference League, competiție care începe în această săptămână. Echipa din Sevilla, care a pus ochii și pe Horațiu Moldovan, a trecut fără probleme de play-off și va juca în primul meci pe terenul celor de la Legia Varșovia.
La prima vedere, Chelsea pare mare favorită la câștigarea trofeului, însă rămâne de văzut dacă londonezii vor miza și pe oamenii importanți în a treia competiție europeană. Englezii joacă primul meci pe teren propriu, urmând să o întâlnească pe Gent.