Xavi a ales să rămână la FC Barcelona și din sezonul următor, deși își anunțase plecarea, iar acum a început să creioneze strategia pentru viitor!
Antrenorul catalanilor pregătește o serie de transferuri importante pentru a readuce clubul la același nivel cu Real Madrid și e gata să semneze un campion mondial.
Primul transfer pe care Barcelona e foarte aproape să-l rezolve pentru următorul sezon este cel al lui Guido Rodriguez, mijlocaș central care evoluează tot în La Liga, pentru Real Betis.
Argentinianul se află la final de contract și ar urma să semneze din postura de jucător liber cu gruparea catalană. Jurnalistul italian Nicolo Schira anunță că Barcelona i-ar fi pregătit mijlocașului un contract până în 2026, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon. Rodriguez se află la Betis din ianuarie 2020, când era transferat din Mexic, de la CF America.
„Guido Rodriguez e la un pas să semneze cu Barcelona liber de contract din luna iulie! I-a fost pregătit un contract până în 2026, cu opțiune de prelungire până în 2027”, a scris Nicolo Schira.
Guido #Rodriguez is one step away to #Barça as a free agent from July. Ready a contract until 2026 with the option for 2027. #transfers #FCB https://t.co/1chitpIbip — Nicolò Schira (@NicoSchira) April 28, 2024
Guido #Rodriguez is one step away to #Barça as a free agent from July. Ready a contract until 2026 with the option for 2027. #transfers #FCB https://t.co/1chitpIbip
— Nicolò Schira (@NicoSchira) April 28, 2024
Internațional de seniori al Argentinei din iunie 2017, Guido Rodriguez a făcut parte și din lotul care a cucerit Campionatul Mondial din Qatar din 2022, însă fotbalistul dorit de Barcelona a prins doar 57 de minute de-a lungul turneului, într-o partidă cu Mexic din faza grupelor, câștigată cu 2-0 de „pume”. În toate celelalte șase meciuri, mijlocașul a fost rezervă neutilizată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER