Andrei Rațiu a fost integralist în meciul Rayo Vallecano – Leganes, scor 1-1, în La Liga, iar prestația sa i-a atras atenția lui Borja Jimenez, antrenorul oaspeților.
Tehnicianul vizitatorilor a introdus un alt jucător în banda stângă a defensivei, ca să facă față incursiunilor internaționalului român, pe care îl consideră „unul dintre cei mai buni fundași laterali din La Liga”.
Evoluțiile lui Andrei Rațiu continuă să fie extrem de apreciate în acest sezon. La ultima apariție, antrenorul adversarei Legans, Borja Jimenez, a fost nevoit să schimbe fundașul stânga cu unul care îi poată ține piept tricolorului. Mai mult decât atât, tehnicianul lui Leganes îl consideră pe român unul dintre cei mai buni fundași laterali din campionatul spaniol.
După un prim sezon în care a stat mai mult pe banca de rezerve, acum se observă cât se poate de clar că Andrei Rațiu a prins încredere din ce în ce mai multă, de la meci la meci, după ce a început ca titular 6 din cele 8 meciuri din acest sezon de La Liga, perioadă în care a marcat un gol și a reușit o pasă de gol.
Jimenez a vorbit despre improvizația pe stânga a lui Adria Altimira, el fiind la bază apărător lateral pe partea opusă. Tehnicianul lui Leganes a vrut un un jucător capabil să se apere în fața incursiunilor ofensive ale lui Andrei Rațiu.
„I-am schimbat poziția lui Adria Altimira. Mi-am dorit un jucător care să poată să joace pe picior opus și să se apere bine în spatele mijlocașilor centrali. El are capacitatea de a pătrunde în interior și de a se apăra în fața unuia dintre cei mai buni fundași laterali din La Liga. Mă refer la Rațiu!”, a declarat Borja Jimenez, la conferința de presă de la finalul meciului, conform cdleganes.com.
Fundașul român a devenit titular de drept la Rayo Vallecano și a intrat deja în vizorul lui Diego Simeone la Atletico Madrid. Conform cotidianului Marca, antrenorul argentinian vrea să scape de Javi Galan și să-i facă loc internaționalului român.
Suma mutării pe „Civitas Metropolitano” nu este deloc mică, Rayo solicitând pentru transferul românului 10.000.000 de euro. Jurnaliștii de la Fichajes au dezvăluit planul lui „Cholo” Simeone. Acesta este decis să renunțe în această iarnă la Javi Galan (29 de ani), jucător care s-a întors în vară din împrumutul de la Real Sociedad, însă nu a prins niciun minut pentru formația din Madrid.
În cazul în care ar ajunge la Atleti, Andrei Rațiu va avea serios de tras pentru a prinde un post de titular. Campionul mondial Nahuel Molina și internaționalul iberic Marcos Llorente sunt abonați la postul de fundaș dreapta, astfel că românul ar fi cel mai probabil varianta cu numărul trei pentru respectivul post.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER