Fotbalul din Spania este zguduit, după ce FC Barcelona a fost acuzată oficial de dare de mită, iar Garda Civilă a efectuat o percheziție la sediul Comisiei Tehnice a Arbitrilor.
FC Barcelona a fost acuzată în mod oficial de dare de mită, potrivit anunțului făcut de presa din Spania.
După ce s-a aflat că gruparea blaugrana l-a plătit timp de 17 ani pe unul dintre șefii Comisiei Tehnice a Arbitrilor, în conturile căruia a băgat 7,5 milioane de euro, Parchetul a acuzat clubul de corupție în formă continuată, considerând că banii au fost oferiți pentru ca echipa să fie protejată de „fluierași” pe terenul de joc.
Acum, Joaquin Aguirre, șeful Tribunalului care judecă acest caz, a încadrat fapta comisă de conducerea catalanilor la dare de mită, ceea ce reprezintă o infracțiune mai gravă decât încadrarea precedentă, informează publicația iberică El Debate, citată de Marca.
„Infracțiunea de luare de mită a fost consumată odată cu efectuarea plății, indiferent dacă este demonstrată sau nu corupția sistemică a arbitrajului spaniol din cauza unor astfel de plăți”, consideră judecătorul.
Publicația El Confidencial notează că „mita este un tip de infracțiune care nu necesită dovedirea falsificării unor anumite părți și care are în vedere pedepse mai grave decât infracțiunea de corupție între persoane, care a fost atribuită până în prezent”.
FC Barcelona a virat 7,5 milioane de euro către Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor. Explicația conducerii catalanilor este că a achitat acești bani, în perioada 2001-2018, pentru „servicii de consultanță în materie de arbitraj”. Parchetul din Spania consideră, însă, că formația de pe Camp Nou a plătit pentru a beneficia de arbitraje favorabile.
Unchiul jucătorului de tenis Rafael Nadal, Toni Nadal, spune că banii oferiți de FC Barcelona către Jose Maria Enriquez Negreira pun într-o lumină foarte proastă întregul sport din Spania.
„Oficialii care au făcut asta ne-au făcut să arătăm foarte rău și au făcut-o pentru nimic. Nu cred că Barcelona a avut nevoie de ajutorul arbitrajului, chiar nu știu dacă a avut. Dar să nu ne păcălim, e ciudat să îi plătești vicepreședintelui de la Comisia Tehnică de Arbitraj sume de bani pentru unele rapoarte. Nu pare foarte logic. Barcelona, la fel ca Real Madrid, nu e un club cu un singur proprietar.
Dacă ar trebui cineva penalizat, ar fi mai logic să îi penalizeze pe conducători, și nu să sancționeze clubul. Dar, vom aștepta să vedem ce spun autoritățile. Să sperăm că ceea ce pare nejustificat poate fi justificat, dar nu arată foarte bine”, a spus Toni Nadal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER