Xavi se află pe banca tehnică a celor de la FC Barcelona din noiembrie 2021, iar actuala înțelegere pe care o are semnată cu clubul catalan expiră la data de 30 iunie 2024.
Xavi urmează să primească o nouă propunere contractuală din partea șefilor de la FC Barcelona, însă în ciuda așteptărilor, înțelegerea nu va fi una pe termen lung. Instalat pe banca tehnică în noiembrie 2021, Xavi a avut o misiune dificilă pe Camp Nou, respectiv să reconstruiască echipa de la zero.
Și, după două sezoane grele, roadele încep să apară. Barcelona este favorită să câștige titlul în La Liga, după ce la începutul acestui an a cucerit Supercupa Spaniei. De asemenea, catalanii pot bifa tripla la capătul stagiunii. În turul din semifinalele Cupei Regelui, Barcelona s-a impus cu 1-0 în fața rivalei Real Madrid, în deplasare. În ciuda faptului că Barcelona a început să producă din nou rezultate, contractul lui Xavi stă să expire. Actuala înțelegere va ajunge la final în iunie 2024, iar până în acest moment antrenorului nu i-a fost oferită o propunere de prelungire. Cu toate acestea, președintele Joan Laporta a asigurat că Xavi va rămâne pe Camp Nou și din vara lui 2024:
„Va trebui să îi reînnoim contractul pentru că și-a asumat niște riscuri. În plus, cunoaște clubul și apără stilul autentic al Barcelonei”, a transmis Laporta, fără să ofere detalii concrete.
Spaniolii de la Sport.es au aflat ulterior despre planurile președintelui de pe Camp Nou și susțin că Xavi va primi o ofertă de prelungire imediat după returul cu Real Madrid din Cupa Regelui, care este programat pe 5 aprilie. Însă, noul contract îl va lega pe Xavi de club doar un an în plus, până în iunie 2025:
„Xavi ar avea la dispoziție încă două sezoane pentru a continua să avanseze în proiectul său de construcție a unei echipe campioane”, notează spaniolii.
Referitor la scopul pe care Juan Laporta îl are pe termen mai lung, spaniolii susțin că președintele catalanilor și-ar dori să îl păstreze pe Xavi pe bancă până în iunie 2026, atunci când îi va expira mandatul.
„În primul mandat de președinte, Laporta a avut doar doi antrenori: Rijkaard și Guardiola. Vrea să mențină formula, pentru a da stabilitate băncii tehnice”, mai scriu jurnaliștii de la Sport.es.
Barcelona conduce de etape bune clasamentul din La Liga. În prezent, echipa are 65 de puncte după 25 de etape. Real Madrid e pe locul secund, cu 56 de puncte, în timp ce Atletico Madrid completează podiumul, cu 48 de puncte.
Etapa viitoare din La Liga ar putea fi decisivă în lupta la titlu. Barcelona primește vizita rivalei Real Madrid, iar derby-ul El Clasico se anunță a fi unul incendiar. Partida e programată duminică, 19 martie, de la ora 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER