FC Barcelona, acuzată oficial de corupție! Ce susține parchetul care instrumentează cazul
FC Barcelona a fost acuzată oficial de corupție, în speța referitoare la plățile pe care clubul catalan le-a făcut în urmă cu câțiva ani unei firme controlate de Jose Maria Enriquez Negreira, care era la acel moment vicepreședintele Comisiei Arbitrilor din Spania.
FC Barcelona, acuzată oficial de corupție! Ce susține parchetul care instrumentează cazul
Luna trecută, a apărut informația conform căreia catalanii i-ar fi achitat companiei lui Negreira circa 8.4 milioane de euro, în perioada 2001 – 2008, informează Mediafax. Acum, acuzațiile acestea au căpătat o cu totul altă valență, întrucât parchetul care a preluat această speță a făcut publice câteva dintre informațiile existente în dosar.
„FC Barcelona a obținut și a menținut un acord verbal strict confidențial cu Jose Maria Enriquez Negreira pentru ca, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei Tehnice de Arbitraj (CTA) și în schimbul unor sume de bani, acesta din urmă să efectueze acțiuni care tind să avantajeze FC Barcelona în deciziile arbitrilor”, se arată în rechizitoriu, potrivit BBC.
În mod evident, în acest dosar este vizat, în primul rând, clubul FC Barcelona, ca entitate juridică, Jose Maria Enriquez Negreira, dar și foștii președinți ai grupării blaugrana, Sandro Rosell și Jose Maria Bartomeu, în mandatele cărora se presupune că au fost făcute acele plăți.
Tribunalul de care aparține acest parchet a stabilit în cursul zilei de vineri că cei de la FC Barcelona, foștii președinți ai clubului și Negreira ar putea fi puși sub acuzare pentru „corupție”, „abuz de încredere” și „înregistrări comerciale false”.
Cum se apără oficialii clubului catalan în fața acestor acuzații
În mod evident, Joan Laporta, actualul președinte al clubului de pe Camp Nou, a negat toate aceste acuzații. „Să fie clar că Barca nu a cumpărat niciodată arbitri și Barca nu a avut niciodată intenția de a cumpăra arbitri, absolut niciodată”, a spus el în cursul zilei de marți.
Anterior, catalanii s-au apărat prin a spune că acei bani virați către compania lui Negreira erau pentru obținerea de asistență în spețe referitoare la arbitraj.
(Banii au fost virați) pentru rapoarte tehnice referitoare la jucătorii din eșaloanele inferioare din Spania, pentru secretariatul tehnic al clubului și pentru rapoarte tehnice legate de arbitraj”, au transmis cei de la FC Barcelona prin intermediul Marca.
În schimb, Javier Tebas, directorul executiv al La Liga, a anunțat că, în cazul în care Joan Laporta nu va putea respinge cu argumente clare, solide aceste acuzații, atunci el ar trebui să își dea demisia din funcția de președinte al Barcelonei.