FC Barcelona e gata să îl transfere pe Rafa Leao, de la AC Milan! Laporta vrea să dea lovitura după ce a picat afacerea Nico Williams

AC Milan's Rafa Leao looks on during a Serie A soccer match between Juventus and Milan at the Allianz Stadium in Turin, Italy, Saturday, April 27, 2024.,Image: 868406472, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required. No Use in Italy ITALY OUT MANDATORY CREDIT, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Barcelona este pregătită să facă un nou transfer stelar, după ce l-a adus pe Dani Olmo de la RB Leipzig. Joan Laporta este pregătit să dea lovitura și să îl aducă pe Rafa Leao de la AC Milan, după ce a picat afacerea Nico Williams.

FC Barcelona nu a fost o prezență vizibilă pe piața transferurilor în această vară, după ce gruparea „blaugrana” l-a adus doar pe Dani Olmo la echipă, de la RB Leipzig, pentru 55.000.000 de euro.

Joan Laporta vrea să îl aducă pe Rafa Leao la Barcelona de la AC Milan, după ce afacerea Nico Williams a picat 

După ce și-a concentrat toate eforturile financiare pentru aducerea lui Nico Williams de la Athletic Bilbao, FC Barcelona se vede nevoită să își concentreze eforturile către o altă țintă, deoarece extrema spaniolă a decis să rămână la gruparea bască și în acest sezon. Deși Deco, directorul celor de la Barcelona, l-a preferat pe Luiz Diaz, de la Liverpool, „cormoranii” nu vor să îl lase pe starul columbian să părăsească echipa de pe Anfield. Astfel, Joan Laporta și echipa sa trebuie să se orienteze către alte ținte, cum ar fi Rafa Leao, jucătorul celor de la AC Milan.

Prețul lui Rafael Leao nu este unul mic, deoarece Barcelona va trebui să scoată bani serioși din visterie pentru a-l putea aduce pe portughezul în vârstă de 25 de ani pe Camp Nou. Suma pentru care AC Milan ar renunța la Rafael Leao ar fi în jurul a 90.000.000 de euro, o sumă mare chiar și pentru Barcelona, o echipă care a trecut prin multe schimbări și probleme financiare de-a lungul ultimilor ani. Totuși, Joan Laporta are și un as în mânecă, pe Jorge Mendes, agentul jucătorului, potrivit celor de la mundodeportivo.

FC Barcelona va renunța la cel mai bun mijlocaș în această vară

Deși va aduce întăriri în compartimentul ofensiv, gruparea antrenată de Hansi Flick va trebui să joace din acest sezon fără cel mai bun mijlocaș al echipei, Ilkay Gundogan, care va pleca liber de contract. Cel mai probabil, viitoarea destinație a mijlocașului german, retras recent și din naționala Germaniei, va fi tot Manchester City, echipa de la care a venit la Barcelona. Despre plecarea lui Gundogan a scris și Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian, care relatează despre cele mai răsunătoare transferuri la nivel mondial.

„Înțeleg că Pep Guardiola și-a dat deja acordul pentru revenirea lui Ilkay Gundogan la Manchester City. Pep îl vrea pe Gundo, iar acum au loc discuțiile cu anturajul jucătorului.

Primele contacte au fost inițiate ieri (n.r.- 19 august). Decizia e în mâinile lui Gundogan, care are oferte și din Arabia Saudită și Qatar”, a spus jurnalistul Fabrizio Romano.

Publicat: 20 08. 2024, 23:22
Actualizat: 20 08. 2024, 23:25