FC Barcelona pregătește două transferuri colosale din Germania: starurile absolute din Bundesliga sunt țintele lui Hansi Flick

SURSĂ Profimediaimages
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Barcelona pregătește două transferuri uriașe din Germania, fiind vorba despre starurile absolute din Bundesliga. Hasi Flick, cel care va fi noul antrenor de pe Camp Nou, are planuri mari și vrea să întărească serios echipa.

Recent, un fotbalist legendar al Germaniei a dezvăluit două nume importante pe care Hansi Flick și le dorește în Spania, la FC Barcelona.

FC Barcelona vrea să transfere două staruri din Bundesliga

Hansi Flick a ajuns la o înțelegere cu FC Barcelona și va semna în curând contractul cu gruparea din La Liga. Se pare că tehnicianul are planuri mari pentru formația de pe Camp Nou și pregătește deja două transferuri uriașe, prin care să întărească serios echipa pentru următorul sezon.

Lothar Matthaus, în vârstă de 63 de ani, legendă a fotbalului din Germania, a vorbit despre planurile pe care le are Hansi Flick la FC Barcelona și l-a dat de gol cu două transferuri pe care vrea să le facă.

Cel mai selecționat jucător german a dezvăluit că Hansi Flick vrea să aducă două nume uriașe pe Camp Nou. Cu toate acestea, a mai spus că totul depinde de bugetul pe care clubul îl va pune la dispoziție. Este vorba despre Florian Wirtz, în vârstă de 21 de ani, fotbalist care evoluează la Bayer Leverkusen și care a cucerit titlul în Bundesliga după un sezon perfect făcut de echipa antrenată de Xabi Alonso și despre Jamal Musiala, fotbalist în vârstă de 21 de ani care evoluează la Bayern Munchen.

„Florian Wirtz, Jamal Musiala… Sunt mulți jucători pe care și-ar dori să îi transfere la FC Barcelona. Totuși, rămâne de văzut dacă clubul va avea puterea financiară pentru a realiza aceste transferuri”, a declarat Lothar Matthaus, citat de sport.es.

De când nu a mai antrenat Hansi Flick o echipă de club

Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că Hansi Flick va semna un contract valabil pe două sezoane cu FC Barcelona, urmând să primească un salariu anual de 7 milioane de euro. Astfel, Hansi Flick îl va înlocui pe bancă pe Xavi, antrenor care a fost dat afară de Joan Laporta, chiar dacă la un moment dat a fost reconfirmat în funcție.

Până acum, germanul a fost antrenor al celor de la Bayern Munchen, echipă pe care a pregătit-o din noiembrie 2019 până în iunie 2021. După plecarea de la colosul din Bundesliga, Hansi Flick a preluat echipa națională a Germaniei, pe care a pregătit-o până în luna septembrie a anului 2023.

Publicat: 28 05. 2024, 16:53