:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FScreenshot-2025-02-25-113801.png)
Eduardo Corlat, mijlocașul român în vârstă de 16 ani, a semnat contractul cu Real Madrid, campioana Spaniei și totodată deținătoarea en-titre a Ligii Campionilor.
Fotbalistul născut la Madrid, dar care are cetățenie română, se afla de 4 ani la academia „galacticilor”, iar acum parafat prima sa înțelegere profesionistă.
Eduardo Corlat, mijlocașul român în vârstă de 16 ani, a semnat contractul cu Real Madrid, campioana Spaniei și totodată deținătoarea en-titre a trofeului Ligii Campionilor.
Fotbalistul născut la Madrid, dar care are cetățenie română, se afla de 4 ani la academia grupării de pe „Bernabeu”, iar acum parafat prima sa înțelegere profesionistă.
Jucătorul român s-a declarat extrem de bucuros de uriașul pas făcut în carieră. „Sunt foarte fericit și mândru să pot semna primul meu contract profesionist cu Real Madrid”, a transmis Eduardo Corlat, pe contul său de Instagram.
„Edu”, așa cum este poreclit fotbalistul român, a început să joace fotbal la Moscardo, club la care a fost legitimat între 2014 şi 2018. Apoi, el și-a continuat junioratul în academia celor de la Getafe și a ajuns ulterior în academia similară a lui Real Madrid în 2020.
Evoluează pe postul de mijlocaş central şi a debutat deja la naţionala U16 a României, unde a bifat deja şase partide.
România a mai avut până de curând un jucător la academia celor de la Real Madrid. Raul Andrei Perțea Bănică, mijlocaș care a bifat mai multe convocări la reprezentativele de tineret ale „tricolorilor”, însă anul trecut a decis să reprezinte naționala Spaniei la nivel de juniori.
Prima lui convocare la lotul național s-a consemnat în luna aprilie, iar FRF a încercat în zadar să-l facă să continue sub tricolor. La fel ca și Edu Corlat, Raul Andrei Perțea era extrem de apreciat de cei de la Real Madrid, dovadă că, la categoria sa de vârstă, avea banderola de căpitan pe braț.
Raul Andrei Perțea este născut în Toledo, provincie la Sud de Madrid.