Hansi Flick, direct în istoria Barcelonei după ce a pulverizat-o pe Real Madrid în El Clasico! Catalanii, lideri detașați la acest capitol printre granzii Europei! Cinci statistici fabuloase după victoria memorabilă a catalanilor, cu Lamine Yamal și Robert Lewandowski în prim-plan. SPECIAL
Barcelona a făcut spectacol cu Real Madrid și s-a impus clar, scor 4-0, Hansi Flick intrând definitiv în istoria catalanilor prin succesul fabulos din El Clasico.
Din 1984 nu s-a mai întâmplat ca un antrenor al Barcelonei să debuteze cu o victorie în El Clasico pe Bernabeu, iar Lamine Yamal a devenit sâmbătă cel mai tânăr jucător care înscrie în poarta madrilenilor.
Hansi Flick, direct în istoria Barcelonei după victoria cu Real Madrid! Din 1984 nu s-a mai întâmplat asta
Puțini se așteptau ca Barcelona să obțină o victorie atât de clară cu Real Madrid, scor 4-0, iar despre această victorie se va vorbi mult timp de acum înainte.
Mai ales că de la Terry Venables încoace (1984) niciun alt antrenor al Barcelonei n-a mai izbutit să înceapă aventura pe banca tehnică printr-o victorie pe Bernabeu în El Clasico.
Lamine Yamal, la întrecere cu Raphinha și Robert Lewandowski
Barcelona a arătat în acest sezon o forță ofensivă remarcabilă și are nu mai puțin de trei jucători în topul fotbaliștilor cu cele mai multe goluri și assist-uri.
Astfel, polonezul Robert Lewandowski conduce clasamentul după ce a fost implicat în 16 reușite, urmat de Raphinha (12) și Lamine Yamal (11).
În derby-ul de pe Bernabeu, Lewandowski a reușit să marcheze de două ori, Yamal a marcat și el o dată, la fel ca Raphinha, care s-a remarcat însă și cu un assist.
Barcelona, cel mai bun atac în ligile de top ale Europei. Distanță uriașă față de PSG
Cu 37 de goluri înscrise până acum, Barcelona are cea mai bună ofensivă în ligile de top ale Europei. Aflată pe locul al doilea, rivala Real Madrid a înscris de doar 21 de ori.
Pe locul al doilea la acest capitol este PSG, dar distanța este imensă față de catalani. Asta din moment ce francezii au marcat doar 25 de goluri.
Podiumul este completat de Atalanta și Bayern, cu câte 24 de goluri înscrise. Italienii au egalat-o pe Bayern sâmbătă seara, după ce au înscris de șase ori în poarta celor de la Verona, într-un succes clar, scor 6-1.
Robert Lewandowski, pe urmele lui Pierre-Emerick Aubameyang și Leo Messi
Din 2022 un jucător al Barcelonei n-a mai reușit o dublă împotriva Realului pe Bernabeu, într-un derby din La Liga. Astfel, Robert Lewandowski a călcat pe urmele lui Pierre-Emerick Aubameyang și Leo Messi.
În 2022, gabonezul marca tot de două ori la Madrid, iar rezultatul era identic: 4-0 pentru Barcelona. La vremea respectivă, celelalte goluri au fost reușite de Araujo și Torres.
În 2017, Messi bifa și el o dublă pe Bernabeu, într-o victorie obținută de Barcelona în fața Realului cu 3-2, pe vremea lui Luis Enrique.
Lamine Yamal, cel mai tânăr jucător care înscrie în poarta lui Real Madrid în La Liga
La 17 ani și 105 zile, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător care înscrie în poarta lui Real Madrid în La Liga.
În 2020, la 17 ani și 359 de zile, Ansu Fati reușea și el o astfel de performanță. Doar că Real Madrid s-a impus clar în acel meci, scor 3-1, după golurile reușite de Valverde, Ramos și Modric.
În victoria de sâmbătă seara, Ansu Fati a rămas pe banca de rezerve până la final. El a revenit la Barcelona după ce a fost împrumutat de catalani la Brighton.