Horațiu Moldovan (26 de ani) s-a transferat de la Rapid la Atletico Madrid în pauza competițională din iarnă, dar nu a prins niciun minut în tricoul madrilenilor.
Jan Oblak, considerat unul dintre cei mai buni portari din lume, este titularul de drept între buturile grupării „rojiblanco”.
Portarul sloven este de neclintit din poarta lui Atletico în ultimii 10 ani.
Goalkeeper-ul echipei naționale a României, alături de care s-a calificat la EURO 2024, a primit însă o veste bună din partea fostului internațional, Gică Craioveanu.
Fostul atacant al lui Getafe și Villarreal a dezvăluit că Jan Oblak este foarte aproape de un transfer în Premier League în această vară.
„O veste bună pentru Horațiu Moldovan este că Jan Oblak va pleca, cel mai probabil, de la Atletico Madrid în vară. Sunt deja discuții cu echipe din Premier League”, este declarația făcută de Gică Craioveanu pentru Digisport.
Horațiu Moldovan a fost foarte aproape să renunțe la cariera de fotbalist. Goalkeeper-ul naționalei României a traversat în urmă cu câțiva ani o perioadă foarte dificilă în carieră. Portarul a mărturisit în filmul „În inima naționalei – Din vestiar până în Germania”, că a fost la un pas să se retragă din fotbal în timpul pandemiei.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a arătat și el impresionat de povestea lui Moldovan.
„Pentru mine a fost emoționant de fiecare dată când am văzut filmul, inclusiv în această seară. Cred că acest sentiment îl vor avea și suporterii, care sunt în căutarea unor povești de viață. Această generație are în spate foarte multe povești, în care mulți dintre noi ne putem regăsi. Ne bucurăm că au fost alături de noi multe persoane, suntem siguri că acest film va avea un mare succes.
Fiecare jucător, cu povestea lui de viață, cu dificultățile lui, poate spune această poveste, extrem de frumoasă. Inclusiv eu, care îi cunosc foarte bine pe jucători, i-am descoperit în acest film. Povestea lui Horațiu Moldovan, care era la un pas să se lase de fotbal, în pandemie m-a impresionat.
Nu cunoșteam detaliile despre accidentarea lui Stanciu, dificultatea lui de recuperare, dificultatea lui George Pușcaș de a se pregăti în noroaie, într-o comună din Bihor, dificultatea lui Ianis Hagi de a reveni după un an de zile de accidentări. M-a impresionat pasiunea pe care o insuflă Răzvan Marin, care a reușit la un nivel foarte înalt. Povestea lui Horațiu Moldovan, care era la un pas să se lase de fotbal, în pandemie m-a impresionat”, a declarat Răzvan Burleanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER