Ianis Hagi, mijlocașul celor de la Deportivo Alaves, și Andrei Rațiu, fundașul de la Rayo Vallecano, s-au duelat în cea de-a cincea etapă din La Liga.
Rayo Vallecano a învins-o pe Deportivo Alaves, scor 2-0, în cea de-a cincea etapă din La Liga. Ianis Hagi a început meciul ca rezervă, însă a intrat în minutul 64 și l-a înlocuit pe Jon Guridi, în timp ce Andrei Rațiu, celălalt român din prima ligă spaniolă, a fost rezervă neutilizată.
Jurnaliștii spanioli au scris un articol mai amplu despre cei doi tricolori din La Liga și chiar au dat de înțeles că „fotbalul românesc este din nou sănătos”.
„Un duel fără precedent în LaLiga între doi jucători care caută să se afirme! Fotbalul românesc este din nou sănătos, chiar dacă este departe de acea echipă care a ajuns în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1994 din Statele Unite.
Rațiu și Hagi, care sunt singurii români activi în prezent în LaLiga, au trecut prin drumuri complicate, dar, până acum, au avut rezultate total diferite. Cel de la Rayo știe că este momentul lui, înainte să demonstreze că drumul său în La Liga abia a început. Francisco este foarte mulțumit de implicarea sa.
La rândul său, Ianis Hagi, marcat uneori de excesul de presiune al numelui său, nu și-a putut găsi locul. Accidentările și-au spus cuvântul, dar talentatul fotbalist știe că anul acesta poate fi cheia pentru a putea reveni pe drumul cel bun și pentru a continua să își modeleze o carieră care țintește foarte sus”, au scris spaniolii de la MARCA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER