Lamine Yamal, campion cu Spania la EURO 2024, a făcut show la turneul final.
Astfel, impresarul său a început să pună presiune pe FC Barcelona pentru a-i oferi un salariu mai bun starului de 17 ani.
Lamine Yamal a reușit să câștige Campionatul European alături de Spania și a avut o contribuție considerabilă la succesul ibericilor. După cum s-a văzut și la EURO, fotbalistul de doar 17 ani este un talent înnăscut și are un potențial enorm de creștere.
Starul Barcelonei vrea să marcheze o nouă eră și e gata să doboare toate recordurile sportive care îi apar în cale. Yamal este un jucător extrem de promițător pentru vârsta sa.
La doar 17 ani, evoluțiile pe care le-a avut au fost cu adevărat remarcabile. Astfel, Jorge Mendes, agentul lui Yamal, crede că ar fi corect și necesar ca Barcelona să-i revizuiască contractul.
Yamal și-a semnat primul contract profesionist imediat după ce a împlinit 16 ani, în conformitate cu regulile care nu permit decât un contract pe trei ani.
Barcelona acceptase să-i dea un salariu destul de mare pentru „un prim contract profesionist”, catalanii fiind conștienți de potențialul jucătorului.
Este important de precizat că primul contract profesionist al lui Yamal fost însoțit de un acord privat care a pus deja bazele unui al doilea angajament valabil până în 2030 și în care salariul jucătorului a fost majorat semnificativ.
Impresarul fotbalistului vrea să înainteze tot felul de termene limită pentru ca Lamine să își poată adapta performanța și veniturile. Joan Laporta, președintele Barcelonei, e conștient de asta și a promis un efort economic capabil să satisfacă toate părțile implicate.
Deși încă nu a fost stabilită o dată exactă pentru negocieri, este clar că formația blaugrana nu va aștepta până când Yamal va împlini 18 ani pentru a-i mări salariul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER