Joan Laporta se gândește serios să îl aducă pe Messi înapoi la Barcelona: „Are porțile deschise aici”
Contractul lui Lionel Messi cu Paris Saint-Germain se încheie la finalul sezonului curent, iar argentinianul ar fi dispus să își ia la revedere de la clubul francez, mai ales după ce a primit oferte din partea Inter Miami și Al Hilal. Jucătorul nu se mai simte bine venit la Paris, fiind huiduit de suporterii echipei, în timpul meciului cu Bayern Munchen, pe care francezii l-au pierdut cu 2-0.
Messi ar putea să se întoarcă pe Camp Nou
Legenda argentiniană ar putea să se întoarcă pe Camp Nou, dacă Joan Laporta decide să îi facă o ofertă acestuia, când devine liber de contract. Laporta este dezamăgit de faptul că Barca a fost nevoită să renunțe la Messi și susține că va găsi o metodă să îmbunătățească relațiile grupării cu sportivul.
Joan Laporta a declarat pentru canalul de YouTube „The business and money behind sports” că Messi „are porțile deschise” dacă vrea să evolueze iarăși pentru catalani. Anunțul președintelui de club a fost făcut după ce Sergio Aguero, cel mai bun prieten al lui Messi de la națională, a precizat că jucătorul ar fi mai mult decât fericit să-și încheie cariera pe Camp Nou.
„Messi este cel mai bun jucător din istorie. A fost cel mai important jucător din istoria clubului. Trebuie să am multă grijă cu ceea ce spun pentru că Messi este jucătorul lui PSG și trebuie să respect acest lucru. Leo știe că îl ținem în inimile noastre, face parte din club.
Moștenirea pe care am găsit-o când am venit la președenția clubului nu a fost deloc bună și a trebuit să iau o decizie cu care nu sunt mulțumit. Trebuie să găsesc cea mai bună modalitate de a îmbunătăți relația actuală a lui Messi cu Barca. Vom vedea, însă el știe că are porțile deschise aici”, a declarat Laporta citat de Mundo Deportivo.
Barcelona, ținta unei posibile campanii de destabilizare a clubului
Înaintea derby-ului de titlu în LaLiga dintre Barcelona și Real Madrid, disputat pe Camp Nou și încheiat 2-1, șeful catalanilor a specificat că gruparea este ținta unei campanii de destabilizare „pe termen mediu și lung”.
„Campania prin care suntem atacați nu este o coincidență și obiectivul ei pe termen scurt este destabilizarea clubului, iar pe termen mediu și lung este preluarea și controlul Barcelonei. Voi avea destul timp pentru a explica cine, de ce și cum orchestrează această campanie. Fiți fără grijă că ne vom apăra și nu doar atât, vom și ataca”, a explicat Joan Laporta.
Laporta a venit cu această declarație în contextul în care investigația procuraturii spaniole în cazul Negreira este în desfășurare de aproximativ o lună și prevede încriminarea Barcelonei cu privire la plătirea a milioane de euro către fostul vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania.