Leo Messi, eliminat în premieră în tricoul Barcelonei! Câte meciuri va fi suspendat după ce și-a pălmuit adversarul în Supercupa Spaniei

Barcelona's Argentinian forward Lionel Messi checks on Athletic Bilbao's Spanish forward Asier Villalibre (BOTTOM) during the Spanish Super Cup final football match between FC Barcelona and Athletic Club Bilbao at La Cartuja stadium in Seville on January 17, 2021.,Image: 584247176, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi a prins un meci de coșmar cu Athletic Bilbao, în finala Supercupei Spaniei, iar argentinianul a fost eliminat în ultimele minute, într-un moment în care Barcelona alerga pentru golul de 3-3. După cartonașul roșu încasat duminică seara, Messi ar urma să fie suspendat nu mai puțin de patru etape.

Starul catalanilor a cedat în minutul 120, atunci când l-a lovit fără minge pe Villalibre, fotbalistul care a împins meciul în prelungiri, după ce a egalat în minutul 90. Leo Messi nu a fost iertat de arbitrul Gil Manzano și a văzut direct cartonașul roșu.

Cel mai probabil, Messi va fi suspendat patru etape după gestul nesportiv care a surprins o lume întreagă. Contractul starului argentinian expiră în vară și el este liber să negocieze cu orice echipă în acest moment. Leo Messi s-ar putea retrage din activitate în MLS, după ce a declarat că visează să joace într-o bună zi în campionatul de fotbal de peste Ocean.

Leo Messi, la primul cartonaș roșu în tricoul Barcelonei

Leo Messi a prins o zi proastă în fața celor de la Bilbao. Argentinianul a avut o evoluție mai degrabă modestă și a terminat partida cum nu se poate mai prost: starul de pe Camp Nou a fost eliminat pentru prima oară în tricoul Barcelonei, pentru care adunase până azi nu mai puțin de 753 de meciuri.

Argentinianul a fost eliminat pentru a treia oară în carieră, dar niciodată la echipa mare a catalanilor, unde a scris istorie, devenind un adevărat idol pentru fani: Messi a văzut de două ori cartonașul roșu în tricoul Argentinei și o dată la Barcelona B, într-un meci jucat acum 15 ani împotriva celor de la Pena Sport.

Leo Messi trebuie să-și revină repede: cu șanse destul de mici la titlu, Barcelona se pregătește de marele meci cu PSG. Pe 16 februarie, pe Camp Nou, este programată prima manșă din optimile Ligii Campionilor.

Publicat: 18 01. 2021, 00:58
Actualizat: 23 01. 2021, 01:10