Leo Messi ar putea să semneze cu FC Barcelona în vara acestui an, iar jurnaliștii din Spania au intrat în posesia contractului pe care i l-au pregătit catalanii. Astfel, salariul ce pe care îl va primi Messi și durata înțelegerii au ajuns în atenția publicului larg.
FC Barcelona va face tot posibilul pentru a putea să-l semneze pe Leo Messi la finalul acestui sezon, iar jurnaliștii din Spania au aflat toate detaliile contractului pe care l-au pregătit catalanii. În cazul în care clubul își va rezolva problemele financiare și va putea legitima noi jucători, atunci Messi va fi primul jucător ofertat. Însă, rămâne de văzut dacă argentinianul va fi convins de propunerea pe care i-au pregătit-o catalanii, deoarece salariul ar putea să nu fie tocmai satisfăcător.
Potrivit ziariștilor de la Sport.es, Lionel Messi ar urma să fie răsplătit cu un salariu de 25 de milioane de euro brut, adică doar un sfert față de cât câștiga pe Camp Nou înainte de plecarea la PSG, respectiv 100 de milioane de euro. Mai mult, după plătirea taxelor la stat, salariul lui Messi s-ar înjumătăți. Aceeași sursă dezvăluie că argentinianul va primi aproximativ 13 milioane de euro pe sezon, net. Este aproape aceeași sumă pe care o încasează și Robert Lewandowski, unul dintre jucătorii cu cele mai bune salarii de pe Camp Nou.
În ceea ce privește durata contractului, Sport.es a mai aflat câteva detalii importante. Lionel Messi ar urma să semneze o înțelegere valabilă pentru două sezoane, respectiv până la data de 30 iunie 2025, însă în contract va avea stipulată și o clauză specială, care îi va permite să plece, dacă va dori, la finalul sezonului 2023 – 2024.
Fix în ziua în care jurnaliștii spanioli au aflat detaliile din contractul pe care FC Barcelona i l-a pregătit lui Leo Messi, președintele La Liga, Javier Tebas, a oferit o reacție tranșantă pe seama acestui subiect. Tebas nu crede că formația de pe Camp Nou va putea face posibilă semnarea campionului mondial în această vară, din cauza faptului că depășește plafonul salarial:
„Barcelona trebuie să ia multe măsuri financiare pentru a-l putea înregistra pe Messi. Au nevoie de foarte mult efort pentru a face acest lucru. Astăzi nu văd cum ar putea fi posibilă semnarea sa. Dar mai este mult timp, iar Barcelona mai poate face mutări pentru a-l putea aduce pe Leo.
Încă așteptăm un plan de fezabilitate de la Barcelona. Ei au nevoie de un efort foarte mare pentru a putea realiza acest transfer. Pot vinde jucători, cu siguranță. Dar ei mai au și alți fotbaliști de înregistrat (n.r. – trimitere la Gavi, care poate pleca liber de contract la finalul sezonului)”, a declarat Javier Tebas, președintele La Liga, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER