PSG încearcă marea lovitură prin transferul lui Leo Messi, iar Leandro Paredes este la curent cu interesul campioanei Franței pentru starul Barcelonei.
Argentinianul confirmă negocierile dintre Messi și șefii lui PSG, care nu mai concep să rateze câștigarea Ligii Campionilor, mai ales după finala pierdută anul trecut cu Bayern, scor 0-1.
„Mari fotbaliști precum Messi sunt mereu pe lista noastră la PSG. Dar încă nu e momentul să vorbim despre asta, nu e nici momentul să visăm la asta. Dar suntem printre cei care urmăresc ce se întâmplă cu Messi, suntem foarte atenți, chiar am făcut o rezervare la masa negocierilor. Mai sunt 4 luni, în fotbal asta înseamnă o eternitate, mai ales în aceste vremuri”, a declarat Leonardo, directorul sportiv al parizienilor, într-un interviu pentru France Football.
Leo Messi nu se mai simte grozav la Barcelona, în Supercupa Spaniei a văzut primul cartonaș roșu în tricoul catalanilor, iar PSG vrea să profite de situația argentinianului și să facă super transferul așteptat de toți fanii.
„Ar fi grozav să vină Messi aici, dar depinde doar de el, de decizia lui. Știu că PSG încearcă să-l convingă să vină aici”, a spus Leandro Paredes, în Corriere dello Sport.
„Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Messi. El a spus-o că nu vrea să ia acum vreo decizie și trebuie respectat. Ca orice alt jucător aflat în situația sa, este liber să gestioneze cum vrea el momentul, poate decide ce și când vrea. El e un jucător care a arătat de fiecare dată că vrea să dea maximum pentru echipă și să câștige jocurile. Nu văd nicio problemă că a intrat în ultimele luni de contract. Nu suntem îngrijorați”, a declarat Ronald Koeman, la începutul anului, cu privire la posibila despărțire de cel mai bun om al echipei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER