Scenariul celui mai nebun transfer: Luis Suarez încearcă să îl convingă pe Leo Messi să semneze cu Atletico Madrid
Luis Suarez este deschis să încerce să-l convingă pe bunul lui prieten Leo Messi să părăsească Barcelona, pentru a juca alături de el la Atletico Madrid.
Fostul atacant uruguayan al lui Liverpool a fost exilat de catalani și a ajuns în curtea rivalei din Madrid în această vară.
Superstarul argentinian este gata să plece de pe Camp Nou în iunie anul viitor, când expiră actualul contract cu FC Barcelona, iar cei de la Manchester City rămân favoriți în cursa pentru fotbalistul de 33 de ani.
Luis Suarez și Leo Messi ar putea fi din nou parteneri de atac, la Atletico Madrid
Transferul lui Luis Suarez la Atletico Madrid l-a înfuriat pe Leo Messi, care a construit în timp o relație de prietenie cu partenerul său de atac sud-american.
Perechea s-a sincronizat imediat după ce Suarez, 33 de ani, a sosit de la Liverpool, în 2014. Luis Suarez a admis că acum va încerca să-l convingă pe Messi să vină să joace pentru conaționalul său Diego Simeone la Atletico, dar recunoaște că nu are idee unde va evolua căpitanul Barcelonei din sezonul viitor.
Într-un interviu pentru spaniolii de la AS, Suarez a declarat despre viitorul argentinianului: „Am spus-o mereu. Messi este îndeajuns de matur ca să ia deciziile pe care trebuie să le ia. Nu o să-i cer niciodată nimic, din contră o să apăr alegerile pe care le va face, acolo unde va fi fericit, va fi fericit. Dacă la un moment dat se va ivi această ocazie, o să-i spun numai lucruri bune despre Atletico.
Dar mai târziu el va decide și unde va fi el fericit va fi cel mai bine. El are 33 de ani și știe cum să trateze fiecare situație. Îl văd jucând cu același entuziasm. Se bucură de fotbal și nu lasă brațele în jos. Câteodată, mingea nu vrea să intre în poartă, dar continuă să încerce să marcheze. Asta spune multe despre el”.
Suarez și Messi sunt prieteni buni de 6 ani de zile. Chiar și partenerele lor de viață se cunosc foarte bine și cele două familii obișnuiesc să petreacă vacanțele împreună.