Nimic nu-l poate opri pe Andrei Rațiu și a venit o nouă notă mare pentru el. Face show în La Liga precum Cosmin Contra pe vremuri: a fost decisiv în victoria lui Rayo de la Valladolid

Andrei Ratiu of Rayo Vallecano appears before the La Liga EA Sports 2024/25 football match between Rayo Vallecano and Atletico de Madrid at Estadio de Vallecas in Madrid, Spain, on September 22, 2024. Rayo Vallecano v Atletico de Madrid - La Liga EA Sports, Spain - 22 Sep 2024,Image: 911065022, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Andrei Rațiu reușește să fie din nou decisiv pentru Rayo Vallecano și îi calcă pe urme lui Cosmin Contra în La Liga.

Rayo Vallecano a câștigat partida din La Liga contra celor de la Real Valladolid, scor 2-1, iar Andrei Rațiu a fost om de bază pentru gruparea madrilenă. Rațiu, integralist din nou pentru Rayo în La Liga, și a contribuit la al doilea gol marcat de echipa lui, înscris de Jorge de Frutos.

Andrei Rațiu îi calcă pe urme lui Cosmin Contra în La Liga și face show în tricoul lui Rayo Vallecano

Rayo Vallecano a câștigat un nou meci în La Liga, iar Andrei Rațiu a contribuit decisiv la victoria echipei sale. Rațiu a fost decisiv în minutul 88 al partidei, după ce a respins o minge de pe linia porții, iar la golul marcat de Jorge de Frutos a trimis mingea în bara porții lui Real Valladoid, iar atacantul spaniol a împins mingea în poartă.

Nota pe care Sofascore i-a acordat-o lui Rațiu este 7,3, una foarte bună. Fundașul dreapta al naționalei României face un nou meci excelent, iar pentru el urmează partidele pe care le va disputa alături de tricolori, contra selecționatelor din Cipru și Lituania.

Andrei Rațiu a jucat în 7 meciuri de La Liga pentru Rayo Vallecano în acest sezon, pentru care a marcat o dată și a oferit o pasă decisivă. Rațiu este cotat la 3.000.000 de euro de transfermarkt.com.

Cosmin Contra, fericit pentru evoluțiile excelente ale lui Andrei Rațiu din Spania

Fostul fundaș dreapta de la echipe precum AC Milan, Atletico Madrid, Alaves și Getafe este încântat de prestațiile pe care Andrei Rațiu le are în La Liga. Cosmin Contra consideră că este important ca Rațiu să joace, indiferent de echipa la care se află, iar „Guriță” a specificat că potențialul pe care fundașul dreapta în vârstă de 26 de ani are un potențial imens.

„Cu toţii ne bucurăm că Andrei Raţiu are aceste evoluţii în Spania. Eu am zis-o dintotdeauna: când jucătorii noștri vor prinde minute în campionatele puternice, faţa naţionalei se va schimba. Este important ca ei să evolueze împotriva unor adversari puternici.

Raţiu are un potenţial enorm, dar mai are mult de tras. Eu ştiu ce zic, am jucat în Spania, trebuie să rămâi concentrat la fiecare meci.

O spun încă o dată: e crucial ca fotbaliştii noștri să joace, să-şi găsească un loc de titular, fie că e Spania, Anglia, Germania sau Italia. Doar așa pot creşte în valoare”, a declarat Cosmin Contra pentru Sportpesurse.ro.

Publicat: 06 10. 2024, 00:07
Actualizat: 06 10. 2024, 00:23