Ofertă de 1,2 miliarde de euro pentru FC Barcelona! Președintele Joan Laporta e gata să semneze

Puma a lansat o ofertă de 1.2 miliarde de euro pentru FC Barcelona, iar președintele grupării, Joan Laporta, este decis să semneze.

La sfârșitul acestui sezon, înțelegerea dintre FC Barcelona și brandul Nike va expira, iar Puma a intrat în „cursa” pentru obținerea unei colaborări cu echipa „blaugrana”.

Ofertă de 1,2 miliarde de euro pentru FC Barcelona! Președintele Joan Laporta e gata să semneze

FC Barcelona a primit o ofertă, în urmă cu câteva luni, în valoare de 1.2 miliarde de euro, din partea firmei Puma. Contractul propus de firma de echipament sportiv ar avea o durata de zece ani, iar catalanii ar primi cu tot cu bonusurile de performanță 120 de milioane de euro pe sezon.

De asemenea, compania germană a setat un bonus la semnătură de 100 de milioane de euro. Joan Laporta ar putea fi influențat de obținerea urgentă a bonusului de semnătură, întrucât FC Barcelona suferă probleme de ordin financiar. Decizia semnării contractului cu Puma ar putea salva clubul de la vânzarea anumitor jucători.

De asemenea, Joan Laporta este încrezător în viitorul financiar al clubului. „Suntem convinși că vom avea cel mai bun contract din lume”, potrivit Marca.

Oficialii formației de pe „Camp Nou” și-au îndreptat atenția către Puma, iar furnizorul de echipament sportiv german dorește să producă echipamentul oficial de joc al catalanilor, însă Joan Laporta are un alt plan. Președintele clubului dorește să creeze propriul brand de echipament sportiv, dar proiectul este greu de aplicat.

  • În urmă cu o lună, Nike și FC Barcelona au început să negocieze un nou contract. În acest moment, tratativele pentru o înțelegere valabilă pe zece ani ar aduce clubului 1.3 miliarde de euro.
  • FC Barcelona are și un contract avantajos cu Spotify. Jurnaliștii din Spania au anunțai cifrele contractului încheiat între cele două părți. Clubul prezidat de Joan Laporta încasează cel puțin 435 de milioane de euro de la multinaționala suedeză, confrom Sport.es. Din această sumă, doar pentru prezența logo-ului Spotify pe tricoul de joc al Barcelonei, clubul blaugrana va lua anual 57.5 milioane de euro.
Publicat: 20 04. 2024, 10:30