Un necaz nu vine niciodată singur: Ronald Koeman ar putea primi 4 etape de suspendare pentru că a criticat dur sistemul VAR, după înfrângerea din El Clasico!
Ronald Koeman e aproape de o suspendare de 4 meciuri în La Liga, pentru comentariile făcute după înfrângerea în fața celor de la Real Madrid, 1-3, chiar pe Camp Nou.
Tehnicianul olandez a atacat dur folosirea sistemului VAR în meciurile din Spania.
Cu sabia deasupra capului la FC Barcelona, Ronald Koeman a cedat după ce a pierdut clar în El Clasico și a pus tunurile pe deciziile VAR
Tehnicianul batav a dat vina pe sistemul VAR pentru faptul că echipa sa a pierdut categoric meciul cu rivala de moarte Real Madrid.
Managerul Barcelonei ar putea să stea departe de gazon 4 meciuri, după remarcile sale cu privire la sistemul de asistență video pentru arbitri.
Koeman a fost furios pe deciziile luate de arbitru luna trecută, la derby-ul cu Real Madrid, bazate pe informațiile primite de la VAR. Multe dintre fazele cheie ale El Clasico au fost decise de judecata celor din camera VAR.
Olandezul a pus sub semnul întrebării neutralitatea deciziilor luate de sistemul VAR, după ce a argumentat că niciuna din faze nu a fost judecată în favoarea catalanilor. Ceea ce înseamnă că persoana din camera VAR, care a decis fazele respective, nu a fost echidistantă.
„În toate meciurile pe care le-am jucat, niciuna dintre situațiile judecate de VAR nu a fost în favoarea noastră, toate au fost împotriva Barcelonei. Așa a fost și în meciurile cu Getafe și Sevilla, din cauza unor faze împotriva noastră”, a declarat Koeman în fața reporterilor, după El Clasico.
Potrivit celor de la Marca, aceste declarații ar putea atrage o suspendare de 4 etape pentru antrenorul olandez, după ce a pus în discuție integritatea sistemului de arbitraj video. Ar putea fi totuși o cale de scăpare pentru Koeman, care nu a criticat un oficial anume, ci sistemul în sine.
Foarte atent după ieșirea sa nervoasă de la finalul El Clasico, Koeman a fost mult mai rezervat atunci când a fost rugat să comenteze folosirea sistemului VAR la meciul de săptămâna trecută, cu Alaves, și un potențial 11 metri la Frenkie de Jong.
Olandezul a refuzat să comenteze incidentul și a vorbit în schimb doar despre meciul cu Alaves. Barcelona ocupă doar locul 12 în La Liga, după un început slab de sezon, în care a adunat doar 8 puncte în primele 6 etape.