Ronald Koeman și-a adus întăriri. Henrik Larsson se întoarce la Barcelona, după 14 ani. Ce post va ocupa
Ronald Koeman, noul antrenor al Barcelonei, l-a numit pe Henrik Larsson noul său asistent. Suedezul revine astfel la echipa catalană după 14 ani.
Fostul atacant al Barcelonei, care a avut un rol crucial în finala de infarct din Liga Campionilor în anul 2006, a stat pe bară un an de zile, după ce a renunțat la postul său de conducere din cadrul clubului suedez Helsingborgs, după ce fanii l-au hărțuit pe internet.
Anunțul făcut de FC Barcelona
„FC Barcelona a ajuns la o înțelegere cu Alfred Schreuder și Henrik Larsson. Aceștia vor face parte din staff-ul tehnic, condus de noul antrenor Ronald Koeman. Ambii au semnat contracte valabile până la 30 iunie 2022”, a transmis Barcelona prin intermediul unui comunicat.
În perioada în care a fost jucător, Larsson a jucat pentru Barcelona, Celtic Grasgow, Feyenoord și Manchester Uniterd.
În finala Ligii Campionilor din 2006, disputată de Barcelona și Arsenal, Larsson a avut un rol crucial. Intrat în repriza a doua, el a înscris ambele goluri ale catalanilor, stabilind scorul final la 2-1.
Bombă la Barcelona! Messi s-a întâlnit cu Ronald Koeman: „Mă văd mai mult plecat decât aici”
Messi și-a întrerupt vacanța pentru a avea o discuție cu Ronald Koeman. Potrivit presei din Spania, starul argentinian i-ar fi transmis olandezului că ia serios în calcul varianta să părăsească echipa.
Plecat în vacanță după dezastrul cu Bayern Munchen, din sferturile Ligii Campionilor, Messi a trebuit să renunțe la zilele de relaxare după ce Barcelona a numit un nou antrenor.
Starul argentinian s-ar fi întâlnit cu Ronald Koeman, pentru o vorbi despre viitorul echipei. Cei de la AS anunță că Messi i-ar fi transmis tehnicianului olandez că „se vede mai mult plecat decât rămas la echipă”.
Inter Milano și Manchester City sunt în pole-position în cazul în care Messi ar pleca de la Barcelona. Conform BBC și Mirror, City este pregătită să ofere orice sumă este cerută pe argentinian pentru a-l aduce din nou sub comanda lui Pep Guardiola.
Manchester City ar putea plăti peste 100 de milioane de euro pe starul argentinan. În prezent, el este cotat la 112 milioane de euro pe piața de transfer, conform Transfermarkt, însă suma care poate fi cerută pe acesta ar putea fi una mai mare.
Koeman: „Sper că Messi va continua aici pentru mulți ani”
Koeman a ținut ieri prima conferință de presă ca antrenor al Barcei. Olandezul a vorbit și despre Messi și a spus că vrea să construiască noua echipă în jurul lui.
Ronald Koeman s-a arătat încântat că s-a întors la Barcelona: „Aici este casa mea”, a spus fostul mare jucător olandez, care a dezvăluit și cum va rezolva cazul Messi, cel care intenționează să plece de la echipă. Koeman a vorbit și despre transformări drastice la Barcelona.
„Nu știu dacă trebuie să-l conving pe Messi. El este cel mai bun din lume și cel mai bun din lume pe care îl vrei în echipa ta, nu invers. Din partea mea, îmi place să lucrez cu Messi, el îți câștigă jocurile și, cu performanța lui, aș fi foarte fericit dacă vrea să rămână. Are contract, dar trebuie să vorbești cu el, desigur. Vom discuta cu mai mulți jucători, în cazul lui Messi sper că va continua aici mai mulți ani”, a declarat antrenorul.